DCBusiness Articole recomandate Vremea a luat-o razna! Temperaturi de vară în noiembrie la Moscova

Vremea a luat-o razna! Temperaturi de vară în noiembrie la Moscova

Rușii au fost sfătuiți să fie atenți la sănătate
Medici, meteorologi, psihologi, mulți specialiști s-au perindat prin fața camerelor de luat vederi și pe la diferite posturi de radio pentru a-i avertiza pe ruși că ... vine vara în noiembrie!

Temperaturi anormale pentru această perioadă a anului, mercurul din termometre va urca la valori cu 10-12, ba chiar 15 grade mai mari decât normele, au anunțat specialiștii, subliniind că asemenea fenomene sunt foarte rare pentru Rusia, în special pentru Orientul Îndepărtat, unde, de regulă, iarna își intră deja în drepturi în această perioadă.

Dar nu, va fi cald. Iar în partea centrală a Rusiei, și în zona capitalei, Moscova, se va putea umbla chiar și în tricou. Iar asta în luna noiembrie, după ce la sfârșitul lunii octombrie a nins. E clar, vremea a luat-o razna chiar și acolo.

Citește și Climatologii, în alertă. Iulie 2019 a fost cea mai fierbinte lună din toate timpurile

Motiv pentru care, medicii au avertizat că, în aceste condiții, se va produce o schimbare a presiunii atmosferice, cu efect direct asupra organismului uman. ”Se accentuează senzația de oboseală, apar dureri persistente de cap, stări de amețeală, greutate în picioare, ba chiar tulburări de vederi”, au explicat medicii.

Articole recomandate Vezi toate articolele