Instituția a recomandat imunizarea pe scară largă cu vaccinul anti-malarie a copiilor în Africa sub-sahariană și în alte regiuni în care transmisia maladiei este moderată sau ridicată, notează CNN.
Recomandarea se bazează pe rezultatele obținute în cadrul programului-pilot de vaccinare a copiilor, program aflat în derulare în Ghana, Kenya și Malawi.
Țara care vrea să plătească tinerilor chiria pe doi ani ca să se mute de la părinți
Programul a fost lansat în 2019 și a avut drept rezultat vaccinarea a peste 800.000 de copii.
Rezultatele arată că vaccinul, denumit Mosquirix sau RTS,S/AS01, este sigur, rentabil, fiabil de livrat și reduce semnificativ forma severă și letală a bolii cu aproximativ 30%.
"Este un moment istoric. Mult-așteptatul vaccin anti-malarie pentru copii este o realizare revoluționară pentru știință, sănătatea copiilor și controlul maladiei. Utilizarea prioritară a vaccinului în schemele existente pentru prevenirea malariei poate salva mii de vieți tinere în fiecare an", a declarat directorul general al OMS, Tedros Ghebreyesus.