DCBusiness Articole recomandate Ungaria a primit primul transport de vaccin din China

Ungaria a primit primul transport de vaccin din China

A ajuns primul transport cu vaccinuri din China, astfel că Ungaria ajunge să imunizeze cu cinci feluri de vaccinuri.

Ágnes Galgóczi, şefa departamentului de epidemiologie al Centrului Naţional pentru Sănătate Publică din Ungaria (NNK),  a anunţat că cele 550 000 de doze de vaccin, sosite marţi, sunt suficiente pentru a vaccina 275 000 de persoane. Procesul de vaccinare poate începe cu acest produs doar dacă Centrul Naţional de Sănătate Publică din Ungaria va efectua testele necesare şi va autoriza administrarea acestui tip de vaccin, notează MTI.

Aceasta a menţionat că cele 102.960 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech vor ajunge în această săptămână, în două tranşe: prima a sosit deja marţi în centrele de vaccinare din spitale, iar restul sunt aşteptate miercuri.

ÎNGRIJORARE. Copiii fac forme din ce în ce mai grave de COVID-19

Ágnes Galgóczi a vorbit şi despre faptul că, potrivit planului de vaccinare din această săptămână, va continua imunizarea persoanelor în vârstă înregistate, cu Pfizer şi Sputnik, în centrele de vaccinare, iar vaccinarea pacienţilor cronici, cu vârsta sub 60 de ani, înregistraţi, va continua cu AstraZeneca, la cabinetele medicilor de familie. "Echipele de vaccinare" se vor reîntoarce în centrele sociale, iar vaccinarea lucrătorilor din sistemul de sănătate este în desfăşurare, a menţionat aceasta.

Și în Ungaria administrarea vaccinului este precedată de completarea unui chestionar şi de o examinare fizică a persoanei care primeşte vaccinul. Persoana care urmează să fie vaccinată trebuie să informeze medicul cu privire la orice circumstanţe care ar putea afecta vaccinarea.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele