DCBusiness Articole recomandate Terra are o nouă... Lună

Terra are o nouă... Lună

2020 CD3 nu va mai zăbovi mult timp
Noua Lună are aproximativ dimensiunea unui autoturism și face turul complet al planetei Pământ în 47 de zile. Noul satelit natural a fost botezat 2020 CD3, și orbitează în jurul Terrei de ... 3 ani.

În noaptea de 15 februarie 2020, doi cercetărori de la Catalina Sky Survey, un proiect astronomic ce aparține de NASA, au descoperit noul satelit terestru, explică Science & Vie. Botezat 2020 CD3, este, din primele analize, de dimensiunea unei mașini și face un tur complet al Terrei în 47 de zile.

Acest satelit se află pe orbită deja de 3 ani, o durată relativ lungă dat fiindcă astfel de mici sateliți nu stau pe orbită mai mult de 9 luni, în jurul planetei noastre, a precizat Mikael Granvik, specialist în mecanică astrală de la Universitatea din Helsinki. Însă nici 2020 CD3 nu va mai zăbovi multă vreme pe orbită și va pleca spre alte orizonturi, în câteva luni, înainte de a fi înlocută de un alt satelit temporar.

Maternitatea stelară a fost descoperită. Astronomii au identificat cea mai îndepărtată galaxie

De fapt, există mulți astfel de mici sateliți naturali. În medie, planeta noastră ”prinde” pe orbita gravitațională, câte un asteroid pe an de aproximativ un metru. Până acum a mai fost observat un singur astfel de satelit care a fost bitezat 2006 RH120, un asteroid care avea dimensiunea undeva între 2 și 3 metri și care a gravitat în jurul planetei între septembrie 2006 și iunie 2007.

Motivul pentru care sunt puține astfel de observații este acela că instrumentele de observație nu sunt capabile încă să detecteze acești mici asteroizi ”însă acest lucru se va schimba odată cu darea în folosințp a Observatorului Vera Rubin”, a mai explicat Mikael Granvik. Obsevatorul va fi dat în folosință în anul 2022.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele