DCBusiness Articole recomandate Summitul SUA-Rusia. Biden și Putin și-au ascuțit ”săbiile”

Summitul SUA-Rusia. Biden și Putin și-au ascuțit ”săbiile”

Acesta va fi terenul de luptă: Villa La Grange, din Geneva
După luni de discuții și negocieri, după săgeți verbale aruncate dintr-o parte și din cealaltă, după avertismente și amenințări, mai pe scurt, după un întreg șir de evenimente ce păreau să aducă relațiile dintre Statele Unite și Rusia în pragul unui conflict deschis și, în același timp, să ține comunitatea internațională, cu sufletul la gură, președinții celor mai mari două puteri nucleare ale planetei, Joe Biden și Vladimir Putin, se întâlnesc, în sfârșit, miercuri, la Geneva.

Dacă cele cinci ore de discuții, cu pauze cu tot, vor conduce la un rezultat concret? Nu, susțin la unison și americanii și rușii. Să fie un pesimism exagerat? Nu, explică ambele părți, dar relațiile dintre SUA și Rusia au ajuns la un nivel atât de coborât, încât o singură întrevedere nu poate face minuni. ”Dar slavă Domnului că se întâlnesc!”, exclama mai zilele trecute un oficial de la Moscova. 

În privința subiectelor înscrise pe agenda de lucru, în frunte se află chestiuni de importanță globală care țin de stabilitatea mondială, cu tot ce presupune acest acest lucru, de la controlul armelor și desfășurarea scutului american antirachetă în Europa, la lupta împotriva schimbărilor climatice) și de securitatea cibernetică

Nu vor fi trecute cu vederea nici conflictele regionale, vezi, în special, Ucraina, și probleme energetice. Iar dacă mai rămâne timp, se va vorbi și despre drepturile omului în Rusia, cu accent pe cazul Navalnîi, care însă nu figurează în cap de listă. Așa reiese, cel puțin, deocamdată, din ce spun și unii și alții.

Citește și Vladimir Putin: Care este diferența între Joe Biden și Donald Trump

Nu va fi semnat nici un document final, o chestiune care s-a negociat, între Washington și Moscova, până în ultima clipă. Este evident că, din moment ce secretarul de presă al liderului de la Kremlin a anunțat că nu se va semna nimic, înseamnă că tratativele au eșuat. Oricum munca din spatele acestui summit a fost cu adevărat uriașă. 

Nici conferință de presă comună nu va exista. Așa s-a convenit. Primul care va ieși în fața presei va fi Vladimir Putin care, printre altele, va ajunge la Geneva cu puțin înainte ca negocierile să înceapă. La pupitru îi va urma Joe Biden. În schimb, cei doi președinți se vor fotografia, la început, așa cum cere tradiția și protocolul unor astfel de întrevederi.

Articole recomandate Vezi toate articolele