Vladimir Putin: Care este diferența între Joe Biden și Donald Trump

Mara Ivan |
Data publicării:
După foarte mult timp, Putin a stat de vorbă cu presa americană
După foarte mult timp, Putin a stat de vorbă cu presa americană

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a exprimat vineri speranţa că omologul său american, Joe Biden, se va arăta mai puţin impulsiv decât predecesorul său Donald Trump, cu câteva zile înainte de un mult aşteptat prim summit între cei doi şefi de stat, notează AFP.

Într-un interviu acordat canalului american NBC News, liderul de la Kremlin l-a descris pe Joe Biden drept un "carierist" care şi-a petrecut viaţa în politică, iar pe Donald Trump, un "individ talentat" şi "original".

"Sunt şi avantaje, şi unele dezavantaje, dar am mari speranţe să nu mai existe manevre impulsive din partea preşedintelui american în exerciţiu", a spus el, potrivit unui traduceri furnizate de NBC News.

Joe Biden ar urma să îi prezinte lui Vladimir Putin, în cursul summitului de la Geneva la sfârşitul primului său turneu internaţional, mai multe nemulţumiri americane, inclusiv suspiciunea de ingerinţă rusă în alegerile din SUA şi atacurile cibernetice.

Vladimir Putin a recunoscut deschis că l-a susţinut pe Donald Trump în 2016. Omul de afaceri republican şi-a exprimat în repetate rânduri admiraţia faţă de liderul rus şi a părut să accepte dezminţirile acestuia despre o eventuală ingerinţă electorală.

Citește și Cum bagi zâzanie între Rusia și China. Foarte simplu

În ceea ce priveşte epitetul de "ucigaş" ales de Joe Biden pentru a-l califica în lumina unei serii de asasinate, inclusiv a adversarului rus Boris Nemţov, liderul de la Kremlin a văzut-o ca fiind rezultatul "comportamentului macho" specific Hollywoodului.

Un astfel de discurs "face parte din cultura politică americană unde este considerat normal. Dar nu aici. Aici nu este considerat normal", a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294121.96RON
1 ETH = 8510.55RON
1 LTC = 238.52RON
1 XRP = 6.18RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel