DCBusiness Articole recomandate STAREA DE ALERTĂ aprobată în Parlament. Dar intră în vigoare mai târziu

STAREA DE ALERTĂ aprobată în Parlament. Dar intră în vigoare mai târziu

Vot în Parlament
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul Guvernului privind măsurile din starea de alertă, fiind făcute mai multe modificări, printre care aceea că Parlamentul va trebui să încuviinţeze starea de alertă în cazul în care aceasta se instituie în cel puţin jumătate de ţară.

S-au înregistrat 267 de voturi pentru, 26 împotrivă şi 5 abţineri. Deputaţii au eliminat amendamentul introdus de Comisia juridică, la propunerea liberalului Florin Roman, ca legea să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ce înseamnă asta? Simplu: este posibil ca românii să aibe un weekend fără restricții. Din moment ce legea nu se va aplica imediat ce va fi publicat în Monitorul Oficial, înseamnă că va intra în vigoare cel mai devreme luni.

Citește și Starea de alertă. Proiectul Guvernului, modificat din nou. Schimbări

Este însă de așteptat ca Guvernul să găsească o soluție pentru a evita crearea unui vid în asigurarea unor norme de protecție care să fie respectate de populație și în zilele libere de la sfârșitul săptămânii. Posibil, acest lucru se va întâmpla la ședința de joi.

Articole recomandate Vezi toate articolele