Atacarea Iranului și riposta ulterioară au reaprins tensiunile în jurul Strâmtoarei Ormuz — cel mai sensibil punct al infrastructurii energetice globale. Când Ormuzul tremură, tremură tot lanțul economic mondial.
Prin această fâșie de apă dintre Iran și Oman tranzitează aproximativ o cincime din petrolul consumat zilnic în lume. Nu este doar o rută maritimă. Este un robinet energetic global. Iar piețele nu așteaptă ca robinetul să fie închis complet — reacționează la simpla posibilitate, subliniază preşedintele AEI.
Premiul de război - frica se cotează la baril
Potrivit analizei, prețul petrolului nu reflectă doar echilibrul dintre cerere și ofertă, ci și anticiparea riscului. Ceea ce vom vedea luni o dată cu deschiderea burselor va fi „premiul de risc geopolitic”, un adaos încorporat de traderi pentru a compensa incertitudinea privind aprovizionarea cu petrol.
Dacă barilul urcă de la 73 la 75, 80, 90 sau 100 de dolari, nu este o simplă variație bursieră. Acesta este un multiplicator economic:
- costuri mai mari pentru transport,
- presiune pe lanțurile logistice,
- scumpirea alimentelor,
- inflație persistentă.
Pentru România, unde peste jumătate din prețul carburanților este fiscalitate, impactul nu este liniar — dar este inevitabil.
Impactul imediat asupra țițeiului
Înaintea escaladării, piața deja prețuia riscul. Cotățiile de referință (Brent) testau maximele ultimelor luni, în jurul a 72–73 dolari/baril.
Scenariile analizate de piețe sunt clare:
- Persistența tensiunilor fără blocaj real: +10–20 dolari/baril din „premiu geopolitic”.
- Perturbări serioase ale exporturilor: peste 90–100 dolari/baril.
- Blocaj major al Ormuzului: scenariu de criză globală, cu volatilitate extremă.
Prețul nu urcă pentru că oferta a dispărut, ci pentru că riscul de întrerupere devine credibil.
Impactul asupra pompelor - cât și cât de repede se vede la benzinărie
Când petrolul sare pe burse, întrebarea reală este simplă: cât ajunge la pompă și în cât timp?
Prețul la pompă urmează cotății internaționale cu un decalaj de câteva zile până la 2–3 săptămâni. Depinde de:
- stocurile existente în depozite,
- contractele rafinăriilor,
- cursul valutar (petrolul e cotat în dolari),
- politica comercială a marilor rețele.
Dacă barilul urcă cu 10–20 de dolari, efectul se simte progresiv, nu peste noapte — dar rar rămâne doar pe hârtie.
Structura aproximativă a prețului carburanților în România:
- Taxă 50–55% (accize + TVA),
- 30–35% cost produs (țiței + rafinare),
- restul: distribuție și marjă.
Asta înseamnă că:
+10 $/baril +70 bani/litru
+20 $/baril +1 leu/litru
+30 $/baril +2,5 lei/litru
Dacă țițeiul se stabilizează la 90–100 $, depășirea pragului de 9-10 lei/litru devine realist.
Ce urmează?
Totul depinde de durată și amploare.
- Escaladare moderată: creștere temporară, volatilitate ridicată, apoi stabilizare.
- Escaladare prelungită: petrol peste 100 dolari, inflație reaccelerată, presiune pe dobânzi.
- Extindere regională: risc de criză energetică globală.
Petrolul rămâne, în 2026, barometrul stabilității geopolitice. Iar economia mondială funcționează încă pe combustibili fosili.
Întrebarea nu este doar cât va urca barilul. Întrebarea pragmatică este cât spațiu fiscal, câtă reziliență economică și câtă disciplină bugetară are România pentru a absorbi încă un șoc energetic major?
Răspunsul nu se găsește în Golful Persic. Se găsește în politicile interne, în structura economiei și în cât de repede reușim să reducă dependența de volatilitate globală, explică Dumitru Chisăliţă.