DCBusiness Articole recomandate Orban vizează o colaborare cu Franța pentru construirea reactoarelor 3 și 4

Orban vizează o colaborare cu Franța pentru construirea reactoarelor 3 și 4

Mihai Daraban, președintele CCIR, a vorbit despre reactoarele de la Cernavodă, dar și despre Dunăre.
Premierul Ludovic Orban a precizat că Declaraţia de intenţie în domeniul nuclear civil, semnată cu omologul său francez, Jean Castex, vizează, printre altele, colaborarea cu parteneri strategici în realizarea proiectului de construcţie a reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.

"Am mai semnat cu premierul francez, un document, o Declaraţie de intenţie, privind cooperarea în domeniul nuclear civil care vizează, printre altele, colaborarea cu partenerii strategici în realizarea proiectului de construcţie a reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi în reparaţia capitală, în modernizarea, renovarea reactorului 1, într-un cadru evident mai larg cu parteneri strategici. Un proiect extrem de important pentru politica energetică a României", a spus Ludovic Orban, luni seară, într-o conferinţă de presă la sediul Ambasadei României în Republica Franceză, după întâlnirea cu premierul francez Jean Castex şi ceremonia de semnare a unor documente bilaterale.

Bani din SUA. Cel mai mare pachet de finanțare primit de România

Şeful Executivului de la Bucureşti a precizat că a fost semnat şi un acord între Nuclearelectrica şi o companie franceză, Orano.

În vizita pe care o efectuează în Franţa, premierul este însoţit, printre alţii, de miniştrii de Externe, Apărării, Economiei şi Agriculturii. 

Articole recomandate Vezi toate articolele