DCBusiness Articole recomandate Schimbări în privința unităților de măsură, valabile de mâine

Schimbări în privința unităților de măsură, valabile de mâine

Se modifică modul de reprezentare
O parte dintre unitățile de măsură vor avea definiții noi începând de mâine, sâmbătă, 13 iunie 2020.

Schimbările au survenit pentru a alinia definițiile existente în legislația națională cu ultimele noutăți apărute la nivel internațional. Astfel, guvernanții au decis schimbarea modului în care sunt exprimate unele dintre unitățile de măsură care sunt folosite la noi în țară.

Nu toate unitățile de măsură sunt vizate ci doar 6, respectiv: secunda pentru timp, metrul pentru lungimi, kilogramul pentru greutăți, amperul pentru intensitatea curentului electric, gradul Kelvin pentru temperatura termodinamică, molul pentru cantitatea de substanță și candela pentru intensitatea luminoasă.

Principala modificare adusă de Hotărârea Guvernului nr. 77/2020 este modul de reprezentare, mai precis va fi menționat, pe lângă unitatea de măsură se va scrie că este o unitate a Sistemului internațional de unități de măsură (SI), de pildă: kg SI.

Kilogramul are o nouă definiție. O decizie calificată drept ”istorică”

După cum se precizează în nota de fundamentare a proiectului ce a devenit acum HG nr. 77/2020, noile definiții ale unităților mărimilor fundamentale ale SI “se bazează pe noul principiu al valorilor numerice fixe ale constantelor definitorii și reflectă cele mai recente evoluții în cadrul științei și standardelor de măsurare”, notează avocatnet.ro.

Modificarea definițiilor unităților de măsură fundamentale este propusă pentru a transpune în legislația națională noutățile adoptate în cadrul Conferinței Generale de Măsuri și Greutăți din 2018 și conținute de Directiva (UE) 2019/1258.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele