DCBusiness Articole recomandate Ministrul propus al Sănătății: Îmi voi da demisia

Ministrul propus al Sănătății: Îmi voi da demisia

Victor Costache
Victor Costache, propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Sănătăţii în Guvernul Orban, a primit, marţi, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Au votat "pentru" 13 parlamentari, unul a votat "împotrivă" , iar patru s-au abţinut. 

Candidatul pentru preluarea portofoliului Sănătăţii în Guvernul Orban, Victor Costache, a declarat marţi, la audierea în comisiile parlamentare de specialitate, că îşi propune realizarea unui audit pentru a avea o radiografie corectă a situaţiei investiţiilor de la minister.

"În legătură cu bugetul de invesţii (al Ministerului Sănătăţii - n.r.), după cum vedem există informaţii contradictorii chiar şi în rândul comisiilor de sănătate ale Parlamentului, dar pot să vă spun că vom face un audit din primele zile pentru a avea o radiografie corectă a situaţiei investiţiilor şi, evident, trebuie regândit modul în care se prioritizează aceste investiţi. Ceea ce ştiu, la nivelul Casei, creditele sunt angajate, sunt executate, calendarul de execuţie este la zi şi, practic, una din urgenţe este de a cere o rectificare pozitivă, deoarece în luna decembrie vom fi descoperiţi. Deci, este una din priorităţile mandatului nostru şi de aia spuneam că, probabil, voi fi un coleg dificil pentru domnul Cîţu de la Finanţe. Vă promit că mă voi lupta pentru sănătate, pentru a obţine mai multe fonduri şi să le prioritizez aşa cum trebuie", a spus Costache.

Preşedintele Comisiei de sănătate de la Camera Deputaţilor, social-democratul Florin Buicu, a afirmat că îşi doreşte ca noul ministru să se lupte cu premierul pentru fonduri. "Dacă aveţi nevoie, cereţi-ne ajutorul, că ne vom lupta şi noi, astfel încât domeniul Sănătăţii să aibă bani", a transmis Buicu. 

Articole recomandate Vezi toate articolele