DCBusiness Articole recomandate Mai tari decât orice rachete. Sunt mici, dar fac ravagii

Mai tari decât orice rachete. Sunt mici, dar fac ravagii

Atacul a avut loc într-o zonă controlată de talibani
Pagubele provocate sâmbătă de atacurile cu drone asupra infrastructurilor petroliere saudite arată cât este de greu, aproape imposibil chiar și pentru o ţară foarte bogată, să-și protejeze infrastructurile vitale în fața unor astfel de amenințări asimetrice, subliniază experţi şi oficiali.

Pagubele grave suferite de rafinăria de la Abqaiq şi de exploatarea petrolieră de la Khurais, în estul ţării, au fost rezultatul unui atac cu zece drone. Pentru o astfel de ameninţare "trebuie un sistem de apărare foarte perfecţionat, de care dispune, cred, numai un grup aeronaval american" organizat în jurul unuia dintre portavioanele Forţelor navale americane, estimează un şef francez al serviciului de informaţii aflat în rezervă care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

La începutul lui iulie, rebelii houthi au prezentat cu mare pompă, în cadrul unei ceremonii desfăşurate într-un loc secret, o dronă-bombardier, numită "Sammad 3", şi o rachetă de croazieră, denumită "Al-Qods". Ei dispun, de asemenea, de o dronă înarmată cu explozibili denumită "Qasef 2".

Rezultatele sunt sub așteptări

"Este puterea egalizatoare a tehnologiei, care le permite unor bandiţi să poată ameninţa marile puteri", şi-a exprimat recent indignarea un înalt gradat al armatei franceze, sub acoperirea anonimatului. "Suntem învinşi de motoare de 250 kg, cum suntem învinşi de mine în Mali", a adăugat el.

Arabia Saudită a cheltuit averi (peste 65 miliarde dolari numai în 2018I pentru a se dota cu sisteme de apărare sol-aer, precum baterii de rachete antirachetă americane Patriot, radare şi o forţă aeriană ultramodernă. Becca Wasser, de la centrul de reflecţie Rand Corp, sune că "în general, Arabia Saudită contează pe sistemele sale Patriot pentru a intercepta proiectilele houthi, însă rezultatele sunt sub aşteptări, pentru că rachetele Patriot sunt destinate mai degrabă distrugerii rachetelor decât dronelor".

Citește și Piața petrolului fierbe! Într-o secundă, prețul a crescut cât într-un an

Dronele rebelilor houthi, puse la punct - potrivit unui raport al experţilor ONU publicat în 2018 - cu ajutorul unor piese de origine iraniană, sunt de dimensiuni variabile şi pot zbura la viteze şi altitudini variate, ceea ce face dificilă interceptarea lor.

"Problema este că nu există un sistem unic pentru a trata toate aceste cazuri, iar ameninţarea reprezentată de drone evoluează fără încetare", comentează un inginer militar francez. "Astăzi, siturile sensibile sunt protejate de radare şi de dispozitive de bruiaj, dar există acum drone autonome, programabile" şi astfel insensibile la bruierea GPS-ului, adaugă el. "De asemenea, viteza lor va creşte: va trebui să le detectăm mai repede şi de mai departe", mai spune inginerul francez.

Articole recomandate Vezi toate articolele