DCBusiness Articole recomandate Joe Biden și-a desemnat vicepreședintele. Reacția lui Trump

Joe Biden și-a desemnat vicepreședintele. Reacția lui Trump

Joe Biden și Kamala Harris
Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden a anunţat marţi că a ales-o pe senatoarea de culoare Kamala Harris, în vârstă de 55 de ani, pentru a-l înfrunta împreună cu el pe Donald Trump la urne pe 3 noiembrie şi a deveni, în caz de victorie, prima femeie vicepreşedinte a SUA, relatează AFP.

"Am onoarea imensă de a anunţa că am ales-o pe Kamala Harris, o luptătoare dedicată apărării curajoase a claselor de mijloc şi unul dintre cei mai mari slujitori ai statului, în calitate de coleg la conducere", a anunţat Joe Biden, 77 de ani, fost vicepreşedinte al lui Barack Obama.

În speranţa de a deveni prima femeie vicepreşedinte a Statelor Unite, senatoarea de culoare Kamala Harris a declarat că este onorată să fie colega candidatului democrat la Casa Albă, Joe Biden, despre care a spus că îi poate uni pe americani dacă va câştiga împotriva lui Donald Trump pe 3 noiembrie.

Incident armat lângă Casa Albă: Trump a părăsit brusc conferinţa de presă

Joe Biden îi poate uni pe americani pentru că şi-a petrecut viaţa luptând pentru noi. Şi când va fi preşedinte, va construi o Americă care să fie la înălţimea idealurilor noastre, a scris pe Twitter senatoarea de California. Sunt onorată să-i fiu alături drept candidat desemnat al partidului nostru pentru funcţia de vicepreşedinte şi de a face tot ce este necesar pentru ca el să devină comandantul nostru şef, a menţionat ea.

La rândul său, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că este surprins de decizia candidatului democrat la Casa Albă de a o alege ca partener de conducere pe senatoarea de culoare Kamala Harris, ale cărei performanţe le-a apreciat ca fiind mediocre.

"Am fost mai surprins decât oricine, pentru că a fost foarte mediocră" în timpul campaniei pentru alegerile primare democrate, câştigate de Joe Biden, a declarat Trump în cadrul conferinţei sale de presă zilnice de la Casa Albă. A avut rezultate foarte slabe la primare. Şi asta este ca un sondaj, a menţionat el.

Articole recomandate Vezi toate articolele