DCBusiness Articole recomandate Jaf la cosmodrom. Rușii au furat cât au putut

Jaf la cosmodrom. Rușii au furat cât au putut

Kremlinul a recunoscut că este un dezastru
Kremlinul a dezvăluit luni furtul a 11 miliarde de ruble (aproximativ 175 milioane de dolari) la construcţia cosmodromului Vostochny, în extremul orient al Rusiei. "În total, s-au furat 11 miliarde de ruble, dintre care s-au recuperat 3,5 miliarde (55 de milioane de dolari), a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. 

Potrivit lui Peskov, 5 dintre cele 19 instalaţii ale cosmodromului - o alternativă la Baikonur, care se află în Kazahstan - încă nu au fost finalizate.

"În prima etapă (a anchetei) au fost deschise 128 de procese penale, la care ulterior s-au adăugat alte 32 de dosare", a precizat purtătorul de cuvânt, care a subliniat că în total 32 de persoane au fost condamnate.

Potrivit acestuia, Comitetul de Instrucţie (CI) al Rusiei investighează alte cinci cazuri. Peskov a făcut aceste declaraţii presei după ce, în cursul dimineţii, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut organizarea unei reuniuni a membrilor guvernului pentru a controla cu mai multă rigurozitate resursele pe care statul le alocă proiectelor naţionale.

Citește și Rusia avertizează: Nu renunță la arme nucleare. Face altele

"S-a spus de sute de ori: să se lucreze în mod transparent, când se acordă sume mari. Proiectul are practic un caracter naţional. Dar sunt furate sute de milioane de ruble", a spus Putin la reuniune.

Despre situaţia construcţiilor la Vostochny, preşedintele a precizat că "există zeci de cazuri penale deschise, sentinţe judiciare şi oameni în puşcării, însă acolo (la cosmodrom) încă nu s-a făcut ordine".

Articole recomandate Vezi toate articolele