DCBusiness Articole recomandate Elon Musk, IRONII la adresa lui Putin: Dacă îi este frică să lupte, voi accepta să folosesc doar mâna stângă

Elon Musk, IRONII la adresa lui Putin: Dacă îi este frică să lupte, voi accepta să folosesc doar mâna stângă

Elon Musk: Twitter va lansa săptămâna viitoare serviciul de cont verificat, cu bife colorate diferite
Liderul Cecenilor a râs după ce a auzit că Elon Musk l-a provocat pe Vladimir Putin la o bătaie corp la corp pentru Ucraina.

„Nu te-aş sfătui să concurezi cu Putin. Categorii de greutate prea diferite. Şi nici măcar nu e vorba de arte marţiale sau, de exemplu, de judo. Cum îţi imaginezi? În colțul roșu al ringului – un om de afaceri și un blogger pe Twitter. Putin în albastru este un politician mondial, un strateg, o amenințare pentru Occident și pentru Statele Unite”, a scris Kadîrov, pe Telegram. Potrivit acestuia, președintele rus fi nesportiv dacă se va lupta şi va învinge un adversar mai slab.

„Prin urmare, trebuie să devii mai voinic pentru a te transforma în durul Elon, din blânda Ilona”, i-a mai transmis preşedintele Ceceniei, după care l-a invitat pe Musk să se antreneze în mai multe centre din regiune.

Evident răspunsul lui Musk nu a întârziat să apară pe Twitter, ba chiar într-un mod ironic.

"Mulțumesc pentru ofertă, dar o pregătire atât de excelentă mi-ar oferi un avantaj prea mare. Dacă îi este frică să lupte, voi accepta să folosesc doar mâna stângă și nici măcar nu sunt stângaci. Semnat Elona."

"Duel" Musk - Putin pentru tranşarea situaţiei din Ucraina. Provocarea miliardarului american

Elon Musk l-a provocat pe Vladimir Putin la o luptă corp la corp. Propunerea a fost lansată de Elon Musk printr-un mesaj pe Twitter, pe care l-a trimis inclusiv către contul de Twitter al Kremlinului. Acesta a scris și în rusă, întrebându-i pe urmăritori dacă sunt de acord cu această luptă. „Îl provoc pe Vladimir Putin la o singură luptă. Miza este Ucraina”, a scris în engleză și rusă antreprenorul miliardar, pe contul său de Twitter.

Articole recomandate Vezi toate articolele