Dumitru Chisăliță, întrebare cheie pentru autorități: Este iarna viitoare sub semnul blackoutului?

România nu riscă neapărat să rămână fără energie, ci să nu aibă suficientă putere disponibilă exact în orele în care sistemul energetic este cel mai solicitat. Este avertismentul transmis de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, într-o analiză privind riscurile reale ale sistemului energetic național în perspectiva iernii 2026-2027 și a perioadei 2027-2032.

De ce nu mai este suficient să vorbim despre câți MW sunt instalați

Una dintre cele mai mari confuzii din dezbaterea publică despre energie este, potrivit lui Dumitru Chisăliță, amestecarea producției anuale de energie cu securitatea reală a sistemului. Pe hârtie, România poate arăta bine la capitolul capacități instalate. În realitate, problema apare atunci când consumul ajunge la vârf, fotovoltaicul nu produce, vântul poate lipsi, hidrocentralele sunt limitate, iar importurile devin scumpe sau incerte.

„Cea mai mare eroare care se face astăzi în dezbaterea energetică din România este confundarea energiei produse pe parcursul unui an cu securitatea reală a sistemului”, arată Dumitru Chisăliță. Potrivit acestuia, România începe să se confrunte cu o problemă mult mai gravă decât lipsa energiei în sens larg: lipsa capacității ferme disponibile exact în orele critice ale iernii.

Analiza pleacă de la Studiul de Adecvanță al Transelectrica, document care indică, în scenariul central pentru anul 2027, un indicator LOLE de 143,55 ore și o energie nealimentată de 36.070 MWh. LOLE, adică Loss of Load Expectation, reprezintă numărul estimat de ore dintr-un an în care sistemul nu poate acoperi integral cererea din resursele disponibile, inclusiv importuri. ENS, energia nealimentată, indică volumul de energie pe care consumatorii ar fi dorit să îl consume, dar pe care sistemul nu l-a putut livra.

În interpretarea lui Chisăliță, aceste valori nu arată doar o vulnerabilitate punctuală, ci un deficit de adecvanță care trebuie tratat ca semnal de alarmă.

Iarna 2026-2027, primul test serios pentru sistemul energetic

Dumitru Chisăliță avertizează că iarna 2026-2027 poate deveni primul test real pentru Sistemul Energetic Național. Perioadele critice sunt concentrate în lunile ianuarie, februarie și decembrie, în special în intervalele de vârf de dimineață și de seară.

Acestea sunt orele în care consumul rezidențial crește puternic, pompele de căldură și încălzirea electrică apasă suplimentar pe cerere, fotovoltaicul nu produce, iar importurile regionale pot deveni greu de accesat, mai ales dacă mai multe țări din zonă se confruntă simultan cu temperaturi scăzute.

„Un MW solar instalat și indisponibil după apus nu are aceeași valoare sistemică precum un MW capabil să livreze energie în timpul unui vârf de consum. Aceasta este diferența dintre capacitate și adecvanță”, spune președintele Asociației Energia Inteligentă.

Cu alte cuvinte, nu este suficient ca România să instaleze capacități noi de producție. Esențial este ca acele capacități să poată livra energie exact în momentele în care sistemul este sub presiune.

Cărbunele, plasă de siguranță incomodă pentru iarna următoare

Una dintre concluziile sensibile politic ale analizei este legată de rolul lignitului. Dumitru Chisăliță susține că grupurile pe lignit rămân importante pentru securitatea sistemului în perioada imediat următoare, chiar dacă nu pot fi considerate o soluție de viitor.

Potrivit analizei, menținerea unor unități la Rovinari și Turceni ar reduce semnificativ riscul de adecvanță: LOLE ar scădea de la 143,55 ore la 11,34 ore, iar energia nealimentată ar coborî de la 36.070 MWh la 3.456 MWh.

„Acest lucru nu înseamnă că lignitul este viitorul. Înseamnă însă că România nu poate elimina capacități convenționale înainte de a avea înlocuitori reali, securitari. Nu promisiuni. Nu proiecte aflate pe hârtie. Nu obiective politice. Capacități funcționale și disponibile”, avertizează Dumitru Chisăliță.

El subliniază însă că lignitul nu rezolvă problema costurilor. Poate fi o plasă de siguranță pentru iarna 2026-2027, dar nu o soluție durabilă pentru anii următori. Din acest motiv, consideră necesară o discuție urgentă la Bruxelles privind calendarul de oprire a centralelor pe cărbune.

Gazul natural, între soluție de tranziție și vulnerabilitate majoră

În analiza transmisă, gazul natural apare ca pilon esențial al tranziției energetice, dar și ca una dintre marile vulnerabilități ale României. Noile centrale pe gaz pot îmbunătăți semnificativ indicatorii de adecvanță, însă totul depinde de finalizarea lor la timp.

Problema este că aceste proiecte trebuie finanțate, construite, conectate și puse în funcțiune fără întârzieri majore. Iar România nu are, după cum arată Dumitru Chisăliță, un istoric foarte bun în respectarea termenelor pentru proiectele energetice mari.

„Securitatea energetică a următorilor ani depinde de ipoteza că proiectele esențiale nu vor întârzia. Aceasta este poate cea mai fragilă presupunere din întregul model”, afirmă acesta.

Mai apare și o problemă economică. Centralele pe gaz sunt necesare pentru sistem, dar există riscul să nu funcționeze suficient de multe ore pentru a-și recupera investițiile exclusiv din piață. Fără un mecanism de capacitate, România ar putea cere investiții critice pentru securitatea energetică fără să creeze și condițiile economice prin care aceste investiții să fie viabile.

Succesul solarului nu rezolvă problema orelor de vârf

Creșterea accelerată a capacităților fotovoltaice este una dintre marile schimbări ale ultimilor ani. Însă Dumitru Chisăliță avertizează că energia produsă la prânz nu rezolvă automat problema consumului de seară.

„Problema viitorului nu va fi lipsa energiei la prânz. Problema viitorului va fi lipsa energiei între orele 18:00 și 22:00 în zilele reci de iarnă”, arată președintele Asociației Energia Inteligentă.

Fără stocare semnificativă, fără flexibilitate și fără rețele dezvoltate, România riscă să transforme o parte din succesul fotovoltaic într-o sursă suplimentară de volatilitate. Energia produsă atunci când cererea este mică poate ajunge să fie greu de valorificat, în timp ce sistemul rămâne vulnerabil exact în orele cu cerere mare.

Studiul de Adecvanță invocat în analiză indică necesități de stocare de ordinul a 3.000 MW / 11.000 MWh până în 2027, 3.300 MW / 12.400 MWh până în 2030 și 4.800 MW / 18.400 MWh până în 2035.

Chisăliță atrage atenția că discuția publică este prea concentrată pe MW, adică pe putere, și prea puțin pe MWh, adică pe cantitatea de energie care poate fi efectiv stocată și livrată timp de mai multe ore.

De ce importurile nu pot fi tratate ca strategie de securitate energetică

Un alt punct vulnerabil este dependența de importuri. Interconectarea europeană este importantă, dar nu poate înlocui capacitatea internă de producție disponibilă în momentele critice.

„Importurile funcționează excelent atunci când problema este locală. Ele devin mult mai puțin fiabile atunci când problema este regională”, avertizează Dumitru Chisăliță.

Dacă România, Ungaria, Bulgaria, Serbia și alte state din Europa Centrală se confruntă simultan cu temperaturi scăzute și consum ridicat, fiecare sistem va încerca să își protejeze propria securitate energetică. În astfel de momente, energia disponibilă pentru export se reduce exact când este mai necesară.

Din această perspectivă, securitatea energetică nu poate fi externalizată. România are nevoie de capacități proprii, flexibile, disponibile și capabile să livreze energie în orele de vârf.

Rețeaua devine la fel de importantă ca producția

Analiza atrage atenția și asupra unui aspect mai puțin discutat public: rețeaua de transport și distribuție. România poate construi mii de MW în capacități noi, dar dacă energia nu poate fi transportată eficient către centrele de consum, valoarea acestor investiții scade.

„Poți construi mii de MW noi. Dacă acea energie nu poate fi transportată eficient către centrele de consum, o parte semnificativă a valorii investiției se pierde”, arată Dumitru Chisăliță.

Liniile electrice, transformatoarele, digitalizarea și capacitatea de integrare a noilor surse de producție devin, astfel, active strategice. Nu mai sunt simple investiții tehnice, ci condiții esențiale pentru funcționarea sigură a sistemului energetic.

Adevărata întrebare: cât va costa evitarea blackoutului?

Dumitru Chisăliță consideră că reducerea întregii discuții la întrebarea „Va avea România blackout?” este greșită. Riscul unui blackout național există, dar nu aceasta este principala amenințare.

„Întrebarea corectă este: Cât va costa evitarea blackoutului?”, spune acesta.

Un sistem care funcționează permanent aproape de limită duce la prețuri mari, volatilitate ridicată, investiții mai riscante, dependență de intervenții administrative și competitivitate industrială mai slabă. Cu alte cuvinte, chiar dacă România evită întreruperile majore, costul evitării lor poate deveni foarte mare pentru economie și pentru consumatori.

Perioada 2027-2032 este descrisă drept intervalul în care se pot suprapune mai multe riscuri: reducerea rolului cărbunelui, oprirea Unității 1 de la Cernavodă pentru retehnologizare, creșterea consumului prin electrificare, întârzieri la centralele pe gaz, extinderea insuficientă a rețelei și dezvoltarea incompletă a stocării.

Dacă proiectele strategice sunt finalizate la timp, riscul poate rămâne gestionabil. Dacă mai multe proiecte întârzie simultan cu doi, trei sau patru ani, România poate intra într-o perioadă de vulnerabilitate energetică și economică majoră.

„România nu riscă să rămână fără energie. România riscă să rămână fără suficientă putere fermă exact în momentele în care are cea mai mare nevoie de ea”, avertizează Dumitru Chisăliță.

Amenințarea principală pentru următorii ani nu este neapărat un blackout național, ci apariția unui sistem energetic mai fragil, mai dependent de importuri și mai scump. Iar miza reală nu este doar iarna 2026-2027, ci întregul interval 2027-2032, care poate decide dacă tranziția energetică a României va fi una gestionată sau una plătită scump de consumatori și economie.