DCBusiness Articole recomandate Donald Trump primește o lovitură grea din partea propriei familii

Donald Trump primește o lovitură grea din partea propriei familii

Donald Trump
O lovitură pentru imaginea lui Donald Trump vine chiar din interiorul familiei sale în plină criză sanitară în care popularitatea liderului de la Casa Albă este în scădere dramatică.

Unul dintre frații lui Donald Trump a solicitat un ordin de restricție pentru a bloca publicarea unei cărți potențial explozive, scrisă de Mary Trump, o nepoată a președintelui american, a scrie The New York Times.

Mary Trump își va lansa volumul de memorii „Prea mult și niciodată îndeajuns: Cum a creat familia mea cel mai periculos om al lumii (Too Much and Never Enough: How My Family Created the World The Most Dangerous Man), pe data de 28 iulie, potrivit editurii Simon & Schuster.

Robert S. Trump, fratele mai mic al președintelui, a solicitat unei instanțe din districtul Queens din New York să blocheze publicarea cărții, susținând că Mary Trump încălca un acord de confidențialitate legat de soluționarea moștenirii lui Fred Trump, bunicul ei - și tatăl lui Donald Trump.

UE vrea blocarea accesului cetățenilor americani

"Încercarea ei de a senzaționaliza și de reflexta în mod eronat relațiile de familie după toți acești ani pentru propriul câștig financiar este atât o minciună, cât și o nedreptate pentru memoria ... iubiților noștri părinți", a afirmat Robert S. Trump într-o declarație citată de publicația americană. 

"Eu și restul întregii mele familii suntem atât de mândri de minunatul meu frate, președintele, și simțim că acțiunile Mariei sunt cu adevărat o rușine", a mai spus Robert S. Trump în declarație.

Potrivit lui editurii Simon & Schuster, volumul de memorii „aruncă o lumină puternică asupra istoriei întunecate” a familiei președintelui.

Cartea de 240 de pagini va detalia evenimentele la care a participat Mary Trump atunci când era copil, în timp ce se afla în  casa bunicilor din Queens, acolo unde Donald Trump și cei patru frați ai săi au crescut.

"Ea descrie atmosfera ca pe un coșmar traumatizant, relații distructive și o combinație tragică de neglijare și abuz", spune editura Simon & Schuster într-o scurtă descriere a cărții.

Potrivit site-ului de știri Daily Beast, Mary Trump este de asemenea de așteptat să dezvăluie că este sursa principală într-o anchetă majoră realizată de The New York Times cu privire la finanțele lui Donald Trump.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele