DCBusiness Articole recomandate CORUPȚIE. Bogații saudiți recurg la gesturi disperate

CORUPȚIE. Bogații saudiți recurg la gesturi disperate

Sunt vreo 70 de avioane care nu zboară
Zeci de avioane în valoare de sute de milioane de dolari și care aparțin unor persoane private sau companii de transport aerian au fost abandonate pe aeroporturi și nu zboară, scrie agenția Reuters, citând patru surse bine informate. 

Potrivit acestora, acest lucru demonstrează modul în care campania anticorupție lansată de prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman Al Saud, în cadrul căreia au fost arestați sute de prinți, oameni de afaceri și funcționari de rang înalt, a speriat elita țării.

O pare dintre avioane au fost predate statului de foștii proprietari ca parte a înțelegerii de reglementare a acuzațiilor formulate împotriva lor, susțin sursele Reuters. Altele aparțin saudiților cărora le-a fost interzisă intrarea în regat sau unor persoane care evită să-și afișeze bogăția, pentru a nu atrage atenția autorităților.

Prin urmare, s-au strâns în jur de 70 de avioane de afaceri Bombardier și Gulfstream, dar și modele mai mari Airbus și Boeing, folosite, în general de aviația civilă, dar care, în Arabia Saudită, sunt utilizate ca avioane private. În total, micul regat petrolier din Golful Persic număra, la sfărșitul anului trecut, 129 de avioane privatae, conform datelor FlightAscend Consultancy.

Citește și Cel mai scump avion privat din lume, este de fapt o vilă zburătoare

Articole recomandate Vezi toate articolele