Un fost ministru al petrolului din Nigeria s-a prezentat luni în fața unui tribunal din Londra, fiind acuzat că a primit mită sub formă de bani, bunuri de lux, zboruri cu avioane private și...
În situația în care Beijingul continuă să ia măsuri drastice pentru a-și redresa economia, fostul președinte al China Life Insurance, Wang Bin, a fost condamnat pe viață pentru fapte de...
Procuratura austriacă pentru infracțiuni economice și corupție (WKStA) a anunțat vineri că fostul cancelar austriac Sebastian Kurz a fost acuzat de fals în declarații.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției l-au pus sub urmărire penală mai multe persoane într-un nou dosar de corupție.
Ministerul Economiei a solicitat companiei Romarm să trimită o scrisoare către instanţe pentru a clarifica situaţia juridică a directorului general, Gabriel Ţuţu, a afirmat luni ministrul...
Presa din Austria scrie pe larg de scandalul de corupție și de ancheta pe care o comisie parlamentară o defășoară în legătură cu atribuiri discutabile de contracte în ministerele conduse de...
Directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA, după expirarea ordonanţei de reţinere de 24 de ore, au declarat surse...
Conducerea interimară a companiei Romarm va fi asigurată de directorul economic, până la clarificarea situaţiei de fapt, a informat luni seara Ministerul Economiei.
Partidul Libertății, de extremă dreapta, devine din nou cea mai populară formațiune politică din Austria, reflectând nemulțumirea tot mai mare față de corupția guvernamentală și inflația...
O operațiune anticorupție angajată de poliția belgiană în Parlamentul European, legată de Qatar, a provocat reacții vehemente la Bruxelles, aleșii și ONG-urile cerând o dezbatere urgentă...
Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili, unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului European, a fost arestată vineri seara la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în...
Un judecător de la tribunalul judiciar din Paris se va pronunța săptămâna viitoare în privința unui acord între Airbus și Parchetul Național Financiar (PNF), prin care constructorul de...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii la o instituţie publică din municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu (CCIA Sibiu), în parteneriat cu Serviciul Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) la București și Camera de Comerț și...
Direcția Națională Anticorupție a deschis un nou dosar de corupție în care ar fi implicați Daniel Florea și Cristian Popescu Piedone, fostul și actualul primar al Sectorului 5.
Uniunea Europeană intenționează să înființeze un fond de solidaritate pentru a finanța reconstrucția Ucrainei după ce statele membre au fost informate că ar trebui să se aștepte să...
Scandalul conductei de gaze din Rusia Nord Stream 2 este unul care trenează de cel puțin doi ani, iar acum, șefa guvernului local Mecklenburg-Pomerania de Vest, Manuela Schwesig, își face...
Dacă UE va reuși să iasă din pandemie mai ecologică, mai digitală și mai rezistentă va depinde de modul în care blocul își va respecta propriile angajamente.
Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical a vorbit în cadrul dezbaterii "Anul european al căilor ferate în România: este nevoie de un Pact Național pe Transporturi Feroviare?"...
Contextul pandemic alimentează corupţia şi există un risc major ca banii să nu ajungă unde trebuie, respectiv pentru dotarea spitalelor, echipamente de protecţie, aparatura specializată,...
Kristalina Georgieva va rămâne la conducerea Fondului Monetar Internațional, după ce consiliul de administrație al instituției de credit a analizat acuzațiile potrivit cărora aceasta ar fi...
Tribunalul Statului Cetăţii Vaticanului a început marţi procesul care aduce pentru prima dată în boxa acuzaţilor un cardinal, pentru un delict de corupţie legat de investiţii imobiliare. Este...
Un bărbat a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce, în schimbul a 4 milioane de euro, ar fi susţinut...
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat luni la trei ani de închisoare pentru corupţie şi trafic de influenţă, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Miliardarul israelian Beny Steinmetz - condamnat în decembrie în România, în contumacie, la cinci ani de închisoare într-un dosar de restituiri ilegale ("Ferma Băneasa", n.red.) - a compărut...
Acum că s-au stins ecourile unei campanii electorale pline de atacuri la adresa lui Joe Biden din partea lui Donald Trump și a echipei acestuia încep să iasă la suprafață informații legate de...
Preşedintele Samsung Electronics, Lee Kun-hee, cel care a transformat compania sud-coreeană într-un gigant mondial al telecomunicaţiilor, a încetat din viaţă duminică la 78 de ani, a anunţat...
Sfântul Scaun a dat joi publicităţii un bilanţ financiar detaliat pentru anul 2019, în dorinţa de a da dovadă de transparenţă după recentele scandaluri de corupţie, transmite AFP.
Toată afacerea sună ca intrigă de film polițist. Un om de afaceri din Brooklyn pune 8.000 de dolari în numerar într-o valiză și cheamă un Uber să-l trimită complicilor. Sute de mii de...
Senatorul republican Mitt Romney, unul dintre foarte puţinii membri ai partidului prezidenţial care îl critică deschis pe Donald Trump, a denunţat dur sâmbătă decizia liderului de la Casa...
Şase din zece români afirmă că viaţa de zi cu zi le este afectată de corupţie, relevă cel mai recent Eurobarometru special privind corupţia, realizat în decembrie 2019 şi făcut public...
Jay Y. Lee, miliardarul și moștenitorul grupului Samsung, este implicat într-o dispută juridică din ce în ce mai controversată în care procurorii sud-coreeni îl acuză de luare de mită și...
Guvernul austriac a estimat joi că este îndreptăţit să primească din partea grupului aeronautic european Airbus despăgubiri pentru fapte de corupţie în dosarul vânzării unor avioane...
Bijuterii, iahturi, maşini de curse, apartamente de lux - toate acestea fac parte din circuitul folosit pentru spălarea a sute de miliarde de lire în Marea Britanie, relevă un studiu al...
Justiţia franceză a validat definitiv trimiterea în faţa tribunalului corecţional a fostului preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy, urmărit pentru "coruperea" unui înalt magistrat al Curţii...
Cinci miliardari algerieni au fost arestaţi în cadrul unei anchete anticorupţie, a anunţat luni televiziunea de stat de la Alger, preluată de Reuters. Unii dintre ei sunt apropiaţi ai fostului...
Ţările din G7 şi Banca Mondială au denunţat luni o recentă decizie a Curţii Constituţionale a Ucrainei care a abrogat articolul din Codul penal privind răspunderea penală pentru dobândirea...