Putin ajutat de agenți STASI a tras sforile Nord Stream 2. Remușcări tardive în Germania

putin-schroder_resize_74878200
Vladimir Putin și Gerhard Schroder / Foto: kremlin.ru
Scandalul conductei de gaze din Rusia Nord Stream 2 este unul care trenează de cel puțin doi ani, iar acum, șefa guvernului local Mecklenburg-Pomerania de Vest, Manuela Schwesig, își face autocritica și spune că a a fost "o greșeală pe care am făcut-o și eu"!

Dar remușcările vin tardiv și par nesincere în condițiile în care administrația sa a conchetat intens cu operatorii gazoductului timp de 10 ani iar cancelaria sa a acționat ca o filială a companiilor Gazprom și Nord Stream, scrie BILD.

Atât Schwesig cât și predecesorul ei, Erwin Sellering s-au întâlnit de nu mai puțin de 15 ori din 2012 cu șeful Nord Stream, Matthias Warnig, un fost om al Stasi și confident al lui Putin iar reprezentanții guvernului local s-au întâlnite de aproximativ 50 de ori cu managerii companiei de transport de gaze.

O informație care arată cât de gravă este situația a ieșit la iveală și în legătură cu fostul cancelar Gerhard Schroder și lobby-ist pe zona gazelor care a luat cina cu fostul agent ai Stasi, Warnig, și cancelarul regiunii Manuela Schwesig, chiar în 2020.

Mai mult, se căutau soluții pentru ocolirea sancțiunilor pe care SUA intenționa să le aplice în cazul finalizării proiectului Nord Stream 2 și care ar fi putut fi o amenințare pentru economia zonei Mecklenburg-Vorpommern.

Citește și: Nord Stream 2, aproape de finalizare. Cine sunt marii perdanți

La scurt timp după aceea, Nord Stream a găsit o cale de ieșire cu echipa lui Manuelei Schwesig prin "Fundația pentru protecția climei și a mediului" care a fost dotată cu până la 60 de milioane de euro fonduri furnizate de  Kremlin (Gazprom). Această manevră ar fi trebuit să proceseze comenzile pentru conducta de gaz și să protejeze astfel companiile din țară de sancțiunile penale ale SUA.

Guvernul Manuelei Schwesig a mers până la capăt cu ideea Fundației Schummel și a lăsat conducerea în parte pe mâna unor manageri special desemnați din grupul Nord Stream, care sunt loiali lui Putin, conform unor anchete ale publicației WELT am SONNTAG.

"Managerul de comunicare" al grupului rus a cerut Cancelariei de Stat a Manuelei Schwerin să aibă acces în secret la discuțiile de fond cu jurnaliștii ("doar pentru a asculta") și a cerut "formulări" coordonate pentru a pune fundația într-o lumină favorabilă.

Scopul era ca Fundația să poată contracara linia dură a sancțiunilor care erau gândite în SUA.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close