Reactorul 1 de la Cernavodă a fost repornit, însă Dunărea rămâne la un nivel îngrijorător de scăzut

Dunare
Nivelurile cresc în unele puncte, dar nu peste tot / Foto: Apele Române
Debitul Dunării se menţine la aproape o treime din media lunii noiembrie.

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va creşte uşor în aceste zile, până la 1.800 mc/s, după care va scădea la 1.700 mc/s, menţinându-se în continuare mult sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 7-14 noiembrie 2026.

"Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în prima zi a intervalului de prognoză la valoarea de 1.750 mc/s, în următoarea zi în uşoară creştere la valoarea de 1.800 mc/s şi apoi în scădere până la valoarea de 1.700 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii noiembrie (4.700 mc/s). În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în general în creştere, exceptând a doua parte a intervalului unde vor fi în scădere pe sectorul Gruia - Olteniţa", se arată în prognoza INHGA.

În prognoza trimestrială, hidrologii au estimat pentru luna noiembrie un debit maxim de 2.000 mc/s şi unul minim de 1.400 mc/s.

Debitele Dunării, care au ajuns la cele mai mici valori din istorie în vara acestui an, au determinat închiderea celor două unităţi ale Centralei de la Cernavodă, care asigurau aproximativ 20% din energia dispecerizabilă. Primul reactor a fost închis în data de 28 iulie 2026, iar cel de-al doilea în 13 august 2026. În data de 6 noiembrie, Unitatea 1 a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional, însă decizia privind repornirea Unităţii 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluţiei nivelului Dunării.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close