Liderii industriei energetice și reprezentanți ai autorităților naționale și europene au discutat, la București, despre accelerarea proiectelor de producție, costurile energiei și securitatea infrastructurii critice. La Romanian International Energy Conference 2026, organizată de Federația Patronală a Energiei, participanții au avertizat că resursele existente nu sunt suficiente fără investiții în rețele, stocare și interconectări.
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a spus că România are nevoie de mai multă producție de electricitate și gaze naturale, atât pentru a răspunde cererii, cât și pentru a tempera presiunile asupra prețurilor. „Este important să existe energie, această continuitate în alimentarea cu energie, dar să existe și o suportabilitate a prețului”, a afirmat acesta.
Franck Neel, președintele Federației Patronale a Energiei, a cerut accelerarea proiectelor și aducerea mai rapidă pe piață a noilor capacități. Printre resursele așteptate se numără gazele din Marea Neagră, însă participanții au subliniat că dezvoltarea lor depinde și de un cadru predictibil și de colaborarea dintre companii și autorități.
Neptun Deep, în etapa avansată de execuție
Proiectul Neptun Deep este realizat în proporție de aproximativ 90%, iar platforma a fost instalată, potrivit lui Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom. Obiectivul proiectului este livrarea primelor gaze în prima jumătate a anului 2027.
Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, a vorbit despre transformarea companiei într-un grup energetic integrat, cu activități în producția și depozitarea gazelor, producerea de electricitate și industria îngrășămintelor, prin preluarea Azomureș. „2027 înseamnă cu adevărat tranziția companiei Romgaz de la un producător tradițional de gaz natural într-o companie energetică integrată”, a spus Popescu.
În discuțiile despre extinderea sectorului, Mark Beacom, CEO al Black Sea Oil & Gas, a menționat că firma speră să ia anul viitor decizia finală de investiție pentru un proiect de biometan. El a atras atenția că viabilitatea comercială și costurile vor cântări decisiv în dezvoltarea noilor capacități, inclusiv a celor eoliene offshore.
Reprezentanții Hidroelectrica și Electrica au pus accentul pe modernizarea hidrocentralelor, stocare și investiții în rețelele de distribuție. Alexandru Chiriță, directorul general al Electrica, a avertizat că amânarea investițiilor poate mări factura pe termen lung. „Dacă vrem un cost al energiei redus în 2030, trebuie să începem de acum investițiile peste nivelul agreat”, a afirmat acesta.
România, posibil beneficiar important al ETS2
Conferința a abordat și efectele politicilor climatice europene asupra consumatorilor și industriei. Terhi Lehtonen, membră a cabinetului vicepreședintei executive a Comisiei Europene, a spus că mecanismul ETS2 prevede o măsură de protecție pentru primii doi ani de funcționare. Dacă prețul certificatelor de emisii depășește 45 de euro pe tonă, ar urma să fie eliberate certificate suplimentare din rezerva de stabilitate a pieței.
Potrivit estimărilor prezentate de Lehtonen, România ar putea obține aproximativ 2,3 miliarde de euro din licitarea certificatelor și ar avea un plan de 6 miliarde de euro prin Fondul pentru climă socială. Ea a descris România drept al doilea cel mai mare beneficiar net estimat al acestui fond.
Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a legat competitivitatea industriei de costul energiei și de capacitatea Europei de a-și reduce dependența de importuri. „Nu putem vorbi despre competitivitate europeană fără energie competitivă”, a transmis acesta.
Marea Neagră, în centrul discuției despre securitate
Unul dintre paneluri a vizat protejarea infrastructurii energetice și maritime din regiune. Participanții au discutat despre monitorizarea amenințărilor, cooperarea dintre operatori și instituțiile statului și nevoia unor capacități mai bune de intervenție.
Luminița Odobescu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a spus că evoluțiile din Ucraina și Orientul Mijlociu au schimbat felul în care trebuie privită securitatea energetică. Protejarea infrastructurii critice și a rutelor de aprovizionare este esențială pentru reziliența regiunii, a arătat aceasta.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a cerut implicarea operatorilor privați în protejarea infrastructurii pe care o administrează și cooperare cu instituțiile statului. „Nu se poate decât mână în mână, autoritățile împreună cu investitorul. Trebuie să facem o echipă, să lucrăm împreună”, a spus el.
Mesajul comun al conferinței a fost că proiectele energetice trebuie însoțite de rețele și interconectări, capacități de stocare și măsuri de protecție. Participanții au subliniat că securitatea aprovizionării și prețurile suportabile depind de investiții concrete și de colaborarea dintre autorități și companii.
