Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană şi cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România şi Croaţia au înregistrat cele mai mari creşteri ale acestui indicator, potrivit datelor publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În septembrie, comparativ cu luna precedentă, cele mai mari creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost în Bulgaria (4,6%), Lituania (4,2%), Grecia şi Spania (ambele cu 3,9%), Danemarca şi Italia (ambele cu 3,6%), Suedia (3,5%), România şi Croaţia (ambele cu 3,1%), în timp ce în Luxemburg şi Malta au rămas stabile.
Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de o creştere de 7,7% a preţurilor la energie, de 0,1% a preţurilor bunurilor de capital, de 0,2% a preţurilor bunurilor intermediare, de 0,2% a preţurilor bunurilor de folosinţă imediată şi de 0,2% a preţurilor bunurilor de folosinţă îndelungată.
Preţurile producţiei industriale au crescut cu 10,9% în UE şi cu 11,1% în zona euro, în septembrie, comparativ cu perioada similară din 2025.
Cea mai mare creştere anuală a preţurilor producţiei industriale în UE în septembrie s-a înregistrat în Bulgaria (22,9%), Irlanda (19,9%) şi Lituania (19%), singura scădere fiind în Luxemburg (minus 8,1%). România a raportat un avans de 14,9% în septembrie, faţă de o creştere de 12,5% luna precedentă.
Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de o creştere de 30% a preţurilor la energie, de 2,6% a preţurilor bunurilor de capital, de 6,8% a preţurilor bunurilor intermediare şi de 3,2% a preţurilor bunurilor de folosinţă îndelungată, în timp ce preţurile bunurilor de folosinţă imediată au scăzut cu 0,6%.
