Unde te poți angaja în această perioadă: Joburi disponibile în România şi UE

sofer de tir
Sofer de TIR. magnific.com
ANOFM anunță aproape 30.000 de locuri de muncă vacante la nivel național.

29.992 locuri de muncă vacante la nivel naţional 

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile   29.992 locuri de muncă la nivel naţional. 

Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.682); manipulant mărfuri (1.255); muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.249); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (1.204); agent de securitate (1.157); curier (1.089); lucrător comercial (953); muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții (654); muncitor necalificat la întreținerea de drumuri, șosele, poduri, baraje (642); agent curățenie clădiri și mijloace de transport (519) etc.                       

Din cele 29.992 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 2.099 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; manager în diferite domenii de activitate; consilier /expert/ inspector/ referent/economist în economie generală; medic în diverse specializări; programator etc.), 5.937 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (agent de securitate; asistent medical generalist; agent de vânzări; agent servicii client; asistent personal al persoanei cu handicap grav etc.), 6.096 pentru persoanele cu studii profesionale (conducător auto transport rutier; sudor; mașinist la mașini pentru terasamente (ifronist); operator la mașini-unelte cu comandă numerică; lucrător comercial etc.), restul de 15.860 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; manipulant mărfuri; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; curier; muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții etc.).

196 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European 

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 196 locuri de muncă vacante, după cum urmează: 

Norvegia – 81 locuri de muncă pentru: lucrător în producție – prelucrarea somonului; muncitor în construcții (dulgheri, zidari și betoniști); muncitor în construcții.

Polonia – 50 locuri de muncă pentru muncitor în producția de prelucrare a peștelui.

Republica Cehă – 20 locuri de muncă pentru operator/operatoare linie de producție – muncitor/muncitoare la asamblarea echipamentelor mecanice.

Irlanda – 20 locuri de muncă pentru: culegător de fructe/lucrător în centrul de ambalare; lucrător necalificat în agricultură.

Olanda – 16 locuri de muncă pentru: inspector veterinar; lucrător în seră.

Suedia – 5 locuri de muncă pentru: operator CNC; sudor.

Spania – 4 locuri de muncă pentru: manager construcții/șef de șantier. 

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES .

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro .

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close