DCBusiness Articole recomandate Coronavirus. Medic rus. Atenție cu ce săpun vă spălați mâinile

Coronavirus. Medic rus. Atenție cu ce săpun vă spălați mâinile

Un îndemn adresat concetățenilor săi
Medicul Aleksandr Miasnikov, unul dintre coordonatorii  Centrului de monitorizare a situației epidemiologice din Rusia, și-a îndemnat concetățenii să nu folosească în exces săpunul antibacterian.

Doctorul Miasnikov, care este și producătorul unei emisiuni de televiziune pe teme medicale, a explicat că utilizarea în exces a săpunului antibacterian poate determina organismul să nu mai reacționeze la antibiotice.

”Toată lumea susține că săpunul antibacterian crește gradul de rezistență la antibiotice. Dar ce înseamnă antibacterian? Ceva ce omoară bacteriile cu antibioticele pe care le conține”, a arătat medicul.

În opinia lui, un astfel de săpun trebuie utilizat cu precădere de anumite categorii de bolnavi. Restul oamenilor trebuie să folosească săpun obișnuit.

Citește și SARS-CoV-2. Așa arată virusul care a provocat pandemie și criză VIDEO

Între timp, centrul de cercetare Vektor, din Rusia, a anunțat că intenționează să demareze testele clinice ale vaccinului produs de cercetătorii ruși la sfârșitul lunii iunie. Până atunci, vor fi obținute rezultatele testelor pe animale, dar și aprobarea forurilor competente pentru testele clinice.

Neoficial, vaccinul a fost deja testat pe oameni. Și l-au injectat chiar creatorii preparatului, pornind de la cercetători, personal auxiliar și chiar rudele acestora. Se pare că nu au existat efecte secundare.

Articole recomandate Vezi toate articolele