Ofertele au fost depuse de Asocierea Construcţii Erbaşu (lider de asociere) - Vahostav SK A.S., Asocierea Drum Asfalt SRL (lider de asociere) - Trameco SA - OPR Asfalt SRL - Obras Publicas Y Ragadios SA - Citadina 98 SA - Lemacons SRL, Asocierea Rizzani de Eccher Spa Italy - Artera Blue SRL şi ERG Insaat Ticaret VE Sanaiy AŞ.
Obiectul contractului constă în proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru 26,35 kilometri de autostradă.
Citește și: A1 Sibiu-Nădlac, A1 București-Pitești și A2 Cernavodă-Constanța vor avea spații de servicii
Contractul prevede construirea mai multor lucrări de artă, dintre care 3 viaducte, 8 pasaje şi 8 poduri, inclusiv un pod de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.650 metri - Pod peste lac de acumulare la kilometrul 6+655.60.
Valoarea estimată a contractului este de 503,687 milioane de lei fără TVA, iar durata contractului este de 24 de luni, din care 6 luni perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor.
Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiilor de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, se menţionează în comunicatul CNAIR.