DCBusiness Articole recomandate Casă nouă. Alte reguli. Se elimină o serie de avize

Casă nouă. Alte reguli. Se elimină o serie de avize

Birocrația se simplifică semnificativ
Cei care vor dori să își construiască o locuință nu vor mai trebui să se lupte cu birocrația stufoasă deoarece vor mai fi nevoiți să obțină anumite avize.

O inițiativă legislativă care urmează să fie fie votată, săptămâna viitoare, în Camera Deputaților, care este for decizional, prevede eliminarea mai multor avize.

Avizele care nu vor mai fi cerute sunt cel emis de autoritățile centrale privind protecția sănătății publice, avizul de mediu sau avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie, acesta numai fiind necear pentru străzi din categoria II și III sau dacă locuința nu se va afla în zona unui sens giratoriu.

Plătești cât poți pentru o locuință construită de Ikea, în Marea Britanie

O altă categorie de construcții pentru care se simplifică procesul de autorizare sunt:

  • anexe gospodărești - nu va mai fi necesar avizul privind protecția sănătății și nici cel de la mediu (în cazul ultimului aviz, acesta va fi necesar, totuși, dacă acele anexe vor fi utilizate pentru creșterea animalelor);

  • construire de împrejmuiri - nu va mai fi necesar avizul privind protecția sănătății și nici cel de la mediu;

  • consolidări ale imobilelor existente - nu va mai fi necesar avizul de la mediu;

  • dezmembrări, comasări de terenuri - nu va mai fi necesar avizul de la mediu;

  • construcții cu înălțime mai mică de 10 m - nu va mai fi necesar avizul Autoritatății Aeronautice Civile Române.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele