Plătești cât poți pentru o locuință construită de Ikea, în Marea Britanie

1_63711600
Plătești cât poți, pentru o locuință construită de Ikea, în Marea Britanie
Ikea a cucerit lumea cu mobilier ieftin, iar acum își îndreaptă atenția către construirea unor locuințe accesibile în Marea Britanie. Un oraș din sudul Angliei are în vedere un plan să lucreze cu dezvoltatorul BoKlok, un partener comercial al companiei Ikea și al companiei de construcții suedeze Skanska, pentru construirea unor locuințe sustenabile și la îndemâna oricui, informează CNN News.

Acest proiect imobiliar ar fi primul de acest fel al companiei BoKlok, după ce unul similar nu a reușit să se dezvolte în perioada ultimei crize financiare globale. Grupul Boklok, adică varianta suedeză a conceptului „live smart”, a construit peste 11.000 de case accesibile în Suedia, Finlanda și Norvegia.

Locuințele accesibile sunt construite într-o fabrică și asamblarea lor este rapidă; proiectul ar putea demonstra o modalitate de a ușura deficiențele crizei de amploare a locuințelor care duce la creșterea prețurilor, prea mari chiar și pentru cei cu câștiguri medii.

Boklok are în plan de asemenea să se folosească de un model inovator de vânzări, prin care să-i taxeze pe cumpărători cu suma pe care și-o pot permite. Acest model de aciziții imobiliare ar putea provoca schimbări pe piața imobiliară.

BoKlok va construi aproximativ 160 de case pe terenuri închiriate de la consiliul local al orașului; 30% din unități sunt destinate locuințelor publice, conform unui plan publicat online. Primele case ar putea fi ocupate în termen de doi ani.

Restul de locuințe ar putea fi achiziționate după un model de plată „Left to Live”, prin care viitorilor rezidenți le sunt percepute doar sumele rămase în urma impozitelor și cheltuielilor de subzistență.

În mod obișnuit, ratele în urma unei achiziții imobiliare sunt de aproximativ o treime din câștigurile lunare nete, pe o perioadă de 25 de ani. Construcția caselor accesibile ar urma să fie derulată în ianuarie 2021, urmând ca viitorii locatari să se poată muta din luna aprilie, a aceluiași an.

 

Programul „Prima Casă”, modificat

x close