Semnal de temperare pe piața bancară: La ce nivel au ajuns ROBOR şi IRCC

closeup-accountant-hands-counting-calculator_39760000
Freepik.com
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut luni la 5,77% pe an, de la 5,78%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. Și indicii la șase și 12 luni au înregistrat corecții ușoare, în timp ce IRCC se situează la 5,68% pe an, calculat pe baza tranzacțiilor interbancare din trimestrul III 2025.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 5,77% pe an, de la 5,78% pe an cât a fost în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul lui 2025, indicele ROBOR era 5,92%.

Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 5,81% pe an, de la 5,82%/an vineri, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 5,98%/an, de la 5,99%.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,68% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2025. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close