Ce se ascunde în spatele deprecierii din ultimele zile a leului

bnr-bani_47969200
Bani
Deprecierea recentă a leului ar putea fi legată de retragerea unor investitori străini din România, prin vânzarea obligațiunilor în lei și conversia banilor în valută, susține Adrian Codirlașu, președintele Asociației CFA România.

Deprecierea din ultimele zile a monedei naţionale ar putea fi cauzată de varianta ca ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile deţinute în lei pentru a se retrage de pe piaţa din România, a explicat preşedintele Asociaţiei CFA România, Adrian Codirlaşu, pentru Agerpres.

"Eu m-aş uita la două evenimente care cred că sunt corelate. Am avut, pe de o parte, randamentele titlurilor de stat care au crescut constant şi acum se tranzacţionează scadenţa de 10 ani la 7,44%, şi în acelaşi timp o anumită depreciere uşoară a leului faţă de euro. Deci, cumulând cele două evenimente, e posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile în lei deţinute şi să schimbe acei lei în valută ca să îi retragă", a explicat Codirlaşu.

De asemenea, el a menţionat că România a primit mesaje de la două agenţii de rating şi de la două mari bănci de investiţii că e esenţial să continue reformele pentru a duce deficitul bugetar pe o traiectorie sustenabilă.

"Acele bănci de investiţii sunt mari deţinătoare de obligaţiuni româneşti. Şi acum contează dacă putem să-i convingem că ce s-a întâmplat până acum (reducerea deficitului bugetar) nu e reversibil şi acest mesaj, de continuare a consolidării fiscale, e foarte important iar Parlamentul îl va da", a mai spus Adrian Codirlaşu.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close