Poliţiştii maghiari şi cei de la protecţia civilă distribuie sticle cu apă şoferilor de camioane care sunt nevoiţi să aştepte pe autostrada M43, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie din judeţul Csongrad, vineri, relatează agenția maghiară de știri MTI.
Camioanele care vor să intre în România au format o coadă de 35 de kilometri pe autostradă, spun oficialii ungari. Pasagerii din autoturisme au de îndurat o aşteptare de trei ore la graniţa dintre Ungaria şi România, au mai spus oficialii.
Autorităţile române şi maghiare au format încă trei benzi faţă de cele zece existente până acum; la ieşire, circulaţia camioanelor este controlată pe şapte benzi, iar cea a autoturismelor, pe şase. Pe autostrada M43 sunt prezente patrule de poliţie, inclusiv pe motociclete, pentru a monitoriza şi asigura menţinerea ordinii publice şi a siguranţei.
Potrivit serviciului de informaţii rutiere a Ungariei, coada de camioane de pe M43 era vineri de 39 de kilometri, apropiindu-se de podul de pe Tisa.