DCBusiness Articole recomandate Bursa de la Bucureşti, evoluție frumoasă în prima zi a săptâmânii

Bursa de la Bucureşti, evoluție frumoasă în prima zi a săptâmânii

O zi bună / FOTO: Freepik
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de luni în creştere, cu o valoare totală a tranzacţiilor de 78,97 milioane de lei (15,87 milioane de euro).

Cele mai tranzacţionate titluri au fost cele ale OMV Petrom, cu un volum de 32,84 milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica (6,61 milioane de lei) şi Banca Transilvania (5,82 milioane de lei).

Indicele principal BET a urcat cu 1%, atingând 17.879,99 puncte, în timp ce BET-Plus, care reflectă evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,99%.

Indicele BET-XT, ce include cele mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 1,11%, iar indicele BET-FI, care monitorizează performanţa SIF-urilor, a avansat cu 0,75%.

BET-BK, reperul pentru randamentul fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 1,30%, iar BET-NG, ce măsoară evoluţia companiilor din sectorul energetic şi utilităţi, a încheiat ziua cu un plus de 0,72%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a crescut cu 0,59%.

Printre acţiunile cu cele mai bune performanţe s-au numărat AAGES (+10,68%), Comelf (+9,82%) şi Electrica (+6,13%).

În schimb, cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate de Prebet (-14,8%), Condmag (-7,69%) şi UCM Reşiţa (-6,35%).

Articole recomandate Vezi toate articolele