Potrivit sursei citate, clădirea va fi transformată într-un centru de primire, triere, cazare şi tratare preliminară a bolnavilor infectaţi cu coronavirus. Organizarea centrului de spitalizare a demarat la începutul acestei luni, cu ajutorul Auchan şi al partenerilor săi, cărora li s-au alăturat Ikea, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
Brico Depot România a contribuit, prin intermediul Fundaţiei Brico Depot, cu suma de 50.000 de euro la "Fondul de Urgenţă", un proiect lansat de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC România). Contribuţia a fost folosită pentru achiziţia de combinezoane de protecţie pentru medicii din Arad, Oradea, Iaşi, Constanţa, Timişoara şi Craiova, oraşe cu comunităţi vulnerabile.
Coronavirus. În China, pacienții vindecați s-au îmbolnăvit din nou
Ministerul Sănătăţii, împreună cu unul dintre cei mai mari retaileri din România, asigură alimente pentru spitalele din ţară, aflate în prima linie în lupta cu Covid-19. Astfel, Carrefour România a răspuns necesităţii de hrană şi asigură spitalelor din ţară, care tratează pacienţii infectaţi cu Covid-19, alimentele necesare pe parcursul acestei luni, atât pentru personalul medical, cât şi pentru pacienţi.
În acest prezent, la recomandarea Ministerului Sănătăţii, pe lista centrelor medicale ce vor primi alimente se află: spitalul clinic de boli infecţioase Constanţa, spitalul clinic de boli infecţioase şi pneumoftizologice Victor Babeş Craiova şi spitalul clinic de boli infecţioase Victor Babeş Timişoara.