DCBusiness Articole recomandate BCE ar putea permite depășirea plafonului inflației

BCE ar putea permite depășirea plafonului inflației

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde
Banca Centrală Europeană va analiza posibilitatea de a permite depăşirea plafonului inflaţiei, în contextul în care Rezerva Federală din SUA (Fed) aplică o astfel de abordare, afirmă preşedintele BCE, Christine Lagarde, potrivit cotidianului Financial Times.

"Va fi examinată utilitatea unei astfel de abordări" în cadrul revizuirii strategiei BCE, a declarat Christine Lagarde în cursul unei conferinţe desfăşurate la Frankfurt.

"Discuţia mai amplă de acum este dacă băncile centrale ar trebui să asume explicit ratarea ţintelor de inflaţie după ce s-au aflat ceva timp sub plafoanele de inflaţie", a explicat preşedintele BCE.

"Dacă va fi credibilă, o astfel de strategie ar putea consolida capacitatea politicilor monetare de stabilizare a economiei atunci când se confruntă cu o limită superioară. Acest lucru se întâmplă deoarece promisiunea depăşirii plafonului inflaţiei generează aşteptări şi reduce ratele dobânzilor la credite", a subliniat Christine Lagarde.

Preşedintele Rezervei Federale din SUA, Jay Powell, a anunţat luna trecută o modificare a politicii monetare prin stabilirea unei ţinte medii a inflaţiei, ceea ce ar permite depăşirea plafonului de 2% în anumite perioade.

Articole recomandate Vezi toate articolele