DCBusiness Articole recomandate Ai carnetul suspendat? Trebuie să dai iar examen

Ai carnetul suspendat? Trebuie să dai iar examen

Poliția Română a oferit detalii oamenilor cu privire la transportarea cu mașina a soțului sau a soției la serviciu
Șoferii care au permisele suspendate nu-și vor mai recupera carnetele prea ușor, reiase din OG nr. 11/2019, publicată recent în Monitorul Oficial.

Este vorba de două situații în care polițiștii au reținut permisele:

  • pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice;

  • pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

O altă situație particulară o reprezintă și cazul în care permisul a fost suspendat pentru 90 de zile. Și în acest caz, șoferul va trebui să fie testat în vederea verificării cunoașerii regulilor de circulație.

Codul rutier, modificat. Amenzi uriașe pentru bicicliști

O nouă prevedere din OG nr. 11/2019 prevede că: ”Perioadele de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se prelungesc, de drept, fără vreo altă formalitate, cu 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie sau nu se prezintă pentru susţinerea acestuia până la expirarea perioadei de suspendare.”

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele