DCBusiness Articole recomandate Administratorii de bloc își pot pierde de acum funcțiile

Administratorii de bloc își pot pierde de acum funcțiile

Administratorul de bloc are o sumedenie de îndatoriri / Foto: Freepik
O prevedere care îi vizează pe administratorii de bloc a tot fost amânată însă de la 1 ianuarie 2022 a intrat în vigoare.

Administratorii de bloc trebuie, începând din 1 ianuarie 2022, să dețină un certificat de calificare profesională pentru a-şi păstra funcţiile, după ce termenul anterior a fost prelungit la sfârșitul lui 2020.

Legea nr. 294/2020 prevede că administratorii de bloc au putut obţine certificatul de calificare profesională până la data de 1 ianuarie 2022 pentru a putea să îşi păstreze funcţiile, conform noii legislaţii privind asociaţiile de proprietari.

Anterior, termenul-limită pentru obţinerea acestui certificat era prevăzut de Legea nr. 196/2016 ca fiind 28 septembrie 2019, însă Guvernul a decis, în luna august din 2019, prelungirea până la 1 ianuarie 2021.

Viața la bloc. Cum poți recupera fondul de rulment

Potrivit Legii 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, certificatul de calificare profesională reprezintă actul care dovedește calificarea profesională a persoanelor fizice pentru a fi administratori de bloc. În esență, pot fi atestate de primarul localității pentru a îndeplini ocupația de administrator de bloc doar persoanele care dețin un certificat de calificare.

Anterior apariției actualei legi a asociațiilor, administratorii de bloc aveau o singură obligație, și anume să fie atestați de către primar, nu să dețină și un certificat de calificare profesională.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele