Americanii s-au răzgândit. Vor plăti! Dar nu toată suma

oms_98510800
Este vorba despre contribuția la OMS
Administraţia americană condusă de preşedintele Donald Trump va relua finanţarea parţială a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a relatat vineri noaptea postul de televiziune Fox News, potrivit Reuters.

Administraţia Trump va fi de acord să plătească până la un nivel egal cu ceea ce China plăteşte drept contribuţii la OMS, se arată într-un proiect de hotărâre a guvernului american, citat de Fox News.

Trump a suspendat contribuţia SUA la bugetul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe 14 aprilie, acuzând acest for că promovează dezinformarea făcută de China în legătură cu izbucnirea pandemiei de COVID-19 şi anunţând că administraţia de la Washington va lansa un proces de reformare a OMS.

Citește și Noul virus. Cu ce se ocupă, de fapt, laboratorul din Wuhan

Reprezentanţi oficiali ai organizaţiei au respins acuzaţiile părţii americane, în timp ce Beijingul a insistat că este transparent şi deschis.

SUA sunt cel mai mare contributor al OMS. În cazul în care contribuţia americană va fi egală cu cea a Chinei, atunci noul nivel de finanţare va fi de aproximativ o zecime din finanţarea anterioară de 400 milioane dolari pe an.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close