Americanii și chinezii, la un pas de a încheia un acord comercial

acord_comercial_resize_26395800
Cele două state, aproape de a parafa încheierea războiului comercial
Oficialii americani și chinezi sunt „aproape de finalizarea” unor părți ale unui acord comercial, după discuțiile telefonice la nivel înalt de vineri, au declarat biroul Reprezentantului pentru Comerț al SUA și Ministerul Comerțului din China, potrivit Reuters.

„Discuțiile s-au îndreptat spre probleme specifice, iar cele două părți sunt aproape de a finaliza unele secțiuni ale acordului. Discuțiile vor continua la nivel de adjuncți, iar directorii vor acea o nouă întâlnire în viitorul apropiat”, se arată într-un comunicat.

Washingtonul și Beijingul lucrează pentru ajunge la un acord asupra textului unui acord comercial „Faza 1” anunțat de președintele american, Donald Trump, în 11 octombrie.

Trump a declarat că speră să semneze acordul cu președintele Chinei, Xi Jinping, luna viitoare, la un summit din Chile .

Într-o declarație separată, publicată pe site-ul Ministerului Comerțului al Chinei, sâmbătă dimineață, Beijingul a anunțat că au fost finalizate „consultațiile tehnice” cu privire la unele părți ale unui acord comercial.

Criticat din toate părțile, Trump face un anunț important. Despre China

Produsele agricole reprezintă un domeniu major al discuțiilor în cadrul acordului.

Beijingul dorește ca Statele Unite să anuleze unele tarife impuse importurilor chineze, în schimbul angajamentului ca statul chinez să își intensifice achizițiile de mărfuri din SUA.

Statele Unite vor ca Beijingul să se angajeze să cumpere aceste produsele americane la un preț specific, în timp ce cumpărătorii chinezi ar dori ca prețul să fie stabilit în funcție de condițiile pieței.

Cele două mari economii ale lumii încearcă să calmeze un război comercial de aproape 16 luni care afectează piețele financiar și încetinesc creșterea economică globală.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close