Americanii au descoperit mutații INVULNERABILE ale SARS-CoV-2

Simona Haiduc |
Data publicării:
O descoperire care nu anunță nimic bun
O descoperire care nu anunță nimic bun

Oamenii de știință americani au urmărit calea evolutivă prin care trece virusul SARS-CoV-2 într-un corp uman cu imunitate slăbită în decurs de cinci luni și au identificat ce mutații ce permit coronavirusului să ignore apărarea imunitară. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Cell.

Autorii studiului precizează că marea majoritate a persoanelor care au avut COVID-19 scapă de virus după recuperare, dar unele, precum persoanele cu boli autoimune sau care primesc medicamente imunosupresoare, pot deveni purtători cronici ai infecției. Sistemul lor imunitar este incapabil să distrugă virusul, dar continuă să îl atace, iar virusul încearcă să se reorganizeze în așa fel încât să evite acest atac.

Drept urmare, după ceva timp, în corpul persoanelor cu imunitate slăbită apar noi mutații rezistente la efectele medicamentelor antivirale și anticorpilor, au subliniat oamenii de știință.

Experții au analizat în detaliu cazul evoluției virusului SARS-CoV-2 la un pacient cu un sistem imunitar slăbit, înregistrat în decembrie anul trecut la Brigham and Women Hospital din Boston.

Pacientul a primit tratament imunosupresor pentru o tulburare autoimună și a dezvoltat o infecție cronică. Analiza genomică a virusului de la un astfel de pacient a arătat prezența unui grup de opt mutații în proteina spike utilizată de virus pentru a intra în celulele umane.

Citește și Câte variante de COVID-19 sunt în total și cât de periculoase sunt

Potrivit oamenilor de știință, unele dintre modificările identificate la acel moment nu au fost identificate în variantele virale dominante care circulă la nivelul populației, ci au fost deja în bazele de date ale secvențelor virale disponibile publicului. Mai târziu, s-au găsit modificări similare în variantele noi, extrem de agresive ale SARS-CoV-2 din Africa de Sud și Marea Britanie.

Potrivit studiului, un astfel de virus mutant este invulnerabil atât la anticorpii naturali care se găsesc în plasma celor care s-au recuperat, cât și la anticorpii monoclonali creați artificial care sunt utilizați în prezent pentru tratarea coronavirusului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 422684.54RON
1 ETH = 8100.16RON
1 LTC = 380.99RON
1 XRP = 9.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel