Ajutor pentru ratele la casă. Document, în dezbatere

Mara Ivan / 14 dec 2019 / 08:08
Mai exact, cartea funciară reprezintă o reflecție a situației juridice a unui imobil.
Mai exact, cartea funciară reprezintă o reflecție a situației juridice a unui imobil.

Ministerul Apărării Naționale a lansat în dezbatere publică normele pentru aplicarea unui proiect de hotărâre de Guvern ce stabilește condițiile acordării compensației pentru plata ratelor militarior și care trebuie adoptat de Executiv.

De mai bine de un an, militarii aflați la prima numire și cei mutați în interes de serviciu într-o garnizoană în care nu dețin o locuință pot beneficia de un ajutor bănesc de la stat pentru plata ratelor la locuință. O măsură care vine după ce, la sfârșitul anului 2018, s-a decis că militarii pot primi, potrivit Legii nr. 288/2018, o compensație pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata creditelor imobiliare sau ipotecare.

Actul normativ pus în dezbatere de MApN stabilește concret care sunt persoanele ce vor putea beneficia de ajutorul bănesc pentru plata ratelor la casă și care este valoarea acestuia. Este vorba despre cadrele militare în activitate (cu grad de ofițer, maistru militar sau subofițer) care sunt numite în prima funcție, mutate în interes de serviciu, detașate sau împuternicite într-o garnizoană (localitate) și care nu au o locuință.

Citește și Pensiile militarilor. Ce este indicele de corecție. Cum se aplică

Când vine vorba de valoarea ajutorului pentru plata ratelor la casă, potrivit proiectului de HG, militarii vor putea beneficia de un ajutor financiar de până la 50% din solda de funcție aflată în plată, dacă locuința se află într-un municipiu sau o stațiune turistică, și de 40% din soldă, dacă locuința se află în alt tip de localitate. În nici unul dintre cazuri, ajutorul bănesc nu poate depăși valoarea ratei lunare prevăzute în contractul de credit ipotecar ori imobiliar pentru cumpărarea casei sau valoarea ratei lunare din contractul de vânzare-cumpărare în rate.

Documentele necesare

Potrivit proiectului legislativ, militarii ce vor opta pentru plata ratei la casă sau unei fracțiuni din aceasta vor trebui să prezinte, pe lângă un raport scris următoarele acte:

- declarație pe proprie răspundere a solicitantului și a soției/soțului, document prin care beneficiarul garantează că nu va închiria locuința pentru care primește ajutor bănesc și că nici nu îi va schimba destinația;

- copie a contractului de credit ipotecar ori imobiliar sau a contractului de vânzare-cumpărare în rate a locuinței;

- copie a actului de identitate a solicitantului;

- extras de carte funciară pentru imobilul cumpărat;

- copie a altor documente menționate în raportul adresat comandantului unității, dacă e cazul.

În fine, proiectul precizează că militarii nu vor mai primi compensația pentru ratele la casă atunci când pierd dreptul de proprietate asupra locuinței cumpărate prin credit sau în rate, când se încheie contractul bancar de împrumut sau cel de vânzare-cumpărare în rate și dacă închiriază locuința sau îi schimbă destinația.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.875
Diferența 0.0028
Zi precendentă 4.8722
USD
Azi 4.1874
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.1883
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-09-2020
EUR flag1 EUR = 4.8750 RON
USD flag1 USD = 4.1874 RON
GBP flag1 GBP = 5.3319 RON
CHF flag1 CHF = 4.5137 RON
AUD flag1 AUD = 2.9536 RON
DKK flag1 DKK = 0.6547 RON
CAD flag1 CAD = 3.1318 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0397 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4584 RON
XAU flag1 XAU = 251.0994 RON
Monede Crypto
1 BTC = 44893.66RON
1 ETH = 1473.55RON
1 LTC = 190.95RON
1 XRP = 1.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.41% p.a.
ROBOR:
3 luni: 2.04%
6 luni: 2.06%
12 luni: 2.10%
EURIBOR:
3 luni: -0.4930 %
6 luni: -0.4720 %
12 luni: -0.4330 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 8961.59 -0.77%
BET-BK 1697.51 -0.64%
BET-FI 42537.47 -0.39%
BET-NG 654.99 -0.28%
BET-TR 14930.62 -0.77%
BET-XT 806.63 -0.76%
BET-XT-TR 1350.88 -0.76%
BETPlus 1342.43 -0.74%
RTL 18012.67 -0.88%
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală
Aurora boreală

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
nxt.23
YesMy