Administrator de bloc. Schimbări valabile pentru 2020

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Noul cadru legal al asociațiilor de proprietari a fost stabilit în 2018, dar, de atunci, a suferit mai multe modificări.
Noul cadru legal al asociațiilor de proprietari a fost stabilit în 2018, dar, de atunci, a suferit mai multe modificări.

Două dintre noutățile apărute în 2019 arată faptul că se poate obține un nou termen pentru dobândirea certificatului de calificare a celor care doresc să fie administratori de bloc și posibilitatea de a stabili alte ore de liniște în afară de cele legale.

Noul cadru legal al asociațiilor de proprietari a fost stabilit în 2018, dar, de atunci, a suferit mai multe modificări. În acest context, prezentăm acum cele mai importante măsuri apărute în 2019, care vizează asociațiile de proprietari din țara noastră.

Viața la bloc. Noi modificări. Ce studii trebuie să aibă administratorii

A apărut, cu mare întârziere, modelul oficial de regulament de bloc

Documentul care stabilește regulile traiului la bloc și ale cărui prevederi ar trebui respectate de către toți locatarii din imobil, dar și de către vizitatori, respectiv regulamentul blocului, a fost publicat în prima parte a anului, după o întârziere de câteva luni.

După cum stabilește Legea 196/2018, asociațiile de bloc trebuie să aibă deja adoptat un regulament de bloc. Termenul stabilit de Legea asociațiilor pentru adoptarea acestuia s-a împlinit în luna septembrie 2019.

Asociațiile pot stabili și alte ore de liniște în afară de cele legale

Noul model de regulament de bloc dă posibilitatea asociațiilor de proprietari să stabilească și alte ore de liniște decât cele legale. Intervalele legale în care este interzisă tulburarea liniștii locatarilor dintr-un imobil sunt cuprinse, potrivit Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, între 22:00 ‐ 08:00 și 13:00 ‐ 14:00.

Administratorii mai au un an la dispoziție pentru a obține certificatul de calificare profesională

Certificatul de calificare profesională, document absolut necesar pentru ca cei ce sunt administratori de bloc să-și păstreze funcția, ar fi trebuit obținut până în 28 septembrie 2019, dar, la jumătatea anului, s-a decis amânarea termenului inițial.

Chiar dacă au centrală de apartament, locatarii tot trebuie să dea bani pentru încălzirea părților comune din bloc. După cum e stabilit într-o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, toți locatarii blocurilor racordate la rețeaua de încălzire centralizată trebuie să participe la cheltuielile pentru încălzirea părților comune din imobil.

Acest lucru este valabil chiar și pentru cei ce folosesc o centrală de apartament pentru a încălzi spațiul de locuit. Părțile comune reprezintă, potrivit Legii nr. 196/2018, zonele sau elementele din clădire ce sunt destinate utilizării tuturor proprietarilor (locatarilor) din imobil. Exemple de părți comune sunt intrarea în imobil, casa scării, holurile, spațiul ghenei de gunoi, terasele, dar și alte spații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0317
Diferența -0.0008
Zi precendentă 5.0325
USD
Azi 4.3859
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.3749
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0317 RON
USD flag1 USD = 4.3859 RON
GBP flag1 GBP = 5.8878 RON
CHF flag1 CHF = 5.3674 RON
AUD flag1 AUD = 2.8370 RON
DKK flag1 DKK = 0.6746 RON
CAD flag1 CAD = 3.1987 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4359 RON
SEK flag1 SEK = 0.4548 RON
XAU flag1 XAU = 475.3017 RON
Monede Crypto
1 BTC = 459536.93RON
1 ETH = 11058.78RON
1 LTC = 371.05RON
1 XRP = 9.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18651.06-0.24%
BET-BK3506.53-0.26%
BET-EF1012.51-0.19%
BET-FI61723.240.46%
BET-NG1339.76-0.35%
BET-TR42990.09-0.20%
BET-TRN41594.46-0.21%
BET-XT1590.78-0.18%
BET-XT-TR3590.21-0.15%
BET-XT-TRN3482.52-0.15%
BETAeRO865.24-0.14%
BETPlus2738.04-0.23%
RTL41465.42-0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel