Zidul Berlinului. 30 de ani de la căderea Cortinei de fier

Mara Ivan |
Data publicării:
S-a încheiat o perioadă istorică
S-a încheiat o perioadă istorică
  • S-a încheiat o perioadă istorică

"Cortina de fier" a semnificat separarea, inițial ideologică, apoi fizică, Europei occidentale de cea de Est, intrată sub influență sovietică după cel de-al Doilea Război Mondial. O barieră care s-a prăbuşit în 1989 odată cu căderea Zidului Berlinului.

De unde vine expresia?

Metafora a fost popularizată de Winston Churchill: "De la Szczecin, la Marea Baltică, până la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier s-a lăsat peste continent", declara fostul premier britanic la 5 martie 1946, într-un discurs rostit în Statele Unite.

Paternitatea expresiei a fost atribuită însă scriitorului rus Vasili Rozanov, care a folosit-o în 1918, referindu-se la revoluţia bolşevică, în cartea "Apocalipsa vremurilor noastre": "Zăngănind, trosnind şi scârţâind, o cortină de fier coboară peste istoria Rusiei".

Frontieră ideologică, apoi fizică

Concepuă de liderii sovietici pentru a bloca ideologia occidentală, frontiera dintre Europa comunistă şi Occident s-a materializat treptat, pentru a stopa fuga cetăţenilor spre Vest. Creată în 1949 de Ungaria, apoi şi de alte ţări din blocul comunist, această linie de separare însemna sârmă ghimpată, şanţuri, ziduri de beton, alarme electrice, dispozitive de foc automat sau mine şi se întindea pe câteva mii de kilometri.

Zidul Berlinului

În Germania de est, regimul comunist a decretat, în 1952, o zonă de interdicţie pe o lăţime de 10 metri de-a lungul frontierei cu Republica Federală Germană (RFG), apărată cu sârmă ghimpată şi posturi de supraveghere. Totuşi, dispozitivul avea o fisură: Berlinul era separat în două părţi, una sub control sovietic, cealaltă sub control occidental, între care se putea circula fără mare dificultate. Circa trei milioane de oameni au reuşit să se refugieze în RFG via Berlinul de vest între 1952 şi 1961.

În 1961, regimul est-german a obţinut acordul Moscovei pentru a ridica Zidul Berlinului, prezentat drept o "baricadă antifascistă". Zidul, dublat în partea de est de un no-man's land, se întindea pe o lungime de 155 de kilometri, dintre care 43 scindau oraşul în două, de la nord la sud, iar 112 izolau enclava Berlinului de vest de teritoriul RDG. Era format în cea mai mare parte din beton armat şi grilaje metalice.

Trecere riscantă în Occident

Cetăţenii Europei de est nu se puteau deplasa în Occident decât în condiţii stricte. Totuşi, candidaţii la exod îşi asumau orice risc. Şase sute până la şapte sute de oameni, potrivit istoricilor, şi-au pierdut viaţa încercând să scape de regimul est-german.

Dintre aceştia, peste 100 şi-au găsit sfârşitul la Zidul Berlinului. Totuşi, circa 5000 de oameni au reuşit să treacă de acest obstacol, uneori folosind stratageme foarte ingenioase. O familie a reuşit să fugă în partea vestică pe o tiroliană improvizată de pe un acoperiş din Est susţinută de partea cealaltă a zidului de apropiaţi ai lor. Alţii au traversat înot fluviul Spree care traversează Berlinul, au trecut prin tuneluri sau ascunşi în maşini.

1989, momentul demolării

În mai 1989, Ungaria a hotărât redeschiderea graniţei cu Austria, ceea ce a generat prima breşă în Cortina de fier. La 19 august, peste 600 de est-germani aflaţi în vacanţă în Ungaria au profitat de deschiderea unui post de frontieră cu Austria, cu ocazia unui picnic paneuropean, pentru a fugi în Vest. A fost primul exod masiv de acest gen din 1961. Regimurile comuniste din Europa de est au început să cadă, iar URSS, condusă pe atunci de Mihail Gorbaciov, nu a intervenit.

RDG a fost zdruncinată de manifestaţii fără precedent. La 9 noiembrie, un înalt responsabil RDG-ist a fost luat pe nepregătite de ziarişti, întrebat fiind în legătură cu data intrării în vigoare a noilor drepturi de circulaţie pentru est-germani. "Din câte ştiu, imediat", a răspuns acesta, răspuns ce a declanşat un flux de mii de berlinezi din est spre posturile de control, ai căror gardieni, debusolaţi, au sfârşit prin a ridica barierele.

În noaptea care a urmat berlinezii au sărbătorit evenimentul urcaţi pe zidul pe care, cu târnăcoape și ciocane l-au fărâmat. Doi ani mai târziu, se fărâma un imperiu - URSS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294356.84RON
1 ETH = 14429.65RON
1 LTC = 401.78RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel