Vouchere sociale. Ultima tranşă de bani din anul 2024

DCBusiness Team |
Data publicării:

Programul "Sprijin pentru România" 2024 se apropie de final.

Românii cu venituri reduse au primit, şi anul aceasta, câte 250 de lei o dată la două luni. În total, până acum au fost acordate cinci tranşe de bani, urmând să fie virată şi cea de-a şasea tranşă, ultima din acest an. 

Concret, cardurile au fost încărcate în lunile februarie, aprilie, iunie, august şi octombrie. Ultima tranşă va fi încărcată în decembrie. De regulă, fondurile ajung la români în prima parte a lunii, până în data de 20. Întrucât decembrie este o lună specială iar românii îşi fac cumpărăturile pentru masa de Crăciun, Guvernul ar putea decide ca banii să fie încărcaţi chiar cu câteva zile mai devreme. Vom anunţa în timp util dacă se va lua această decizie.

O altă noutate pentru cei care beneficiază de program este că, din octombrie, după recalcularea pensiilor, a fost ridicat şi plafonul veniturilor, de la 2.000 la 2.210 lei. 

 

Informaţii utile:

 

Ce să faceţi dacă nu aţi primit cardul sau dacă l-aţi primit şi nu a fost încărcat

 

Sunt eligibil, dar nu am primit cardul

 

Sunt persoane care nu au intrat în posesia cardului pentru că la momentul distribuirii nu se aflau la domiciliu. Poșta Română încearcă distribuirea de două ori pentru fiecare beneficiar. Dacă vă aflați în această situație, primul pas este să verificați la cel mai apropiat oficiu poștal. Dacă nu găsiți cardul acolo, sunați la 031.9268.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale actualizează lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program se eliberează noi suporturi electronice.

Așadar, dacă ați devenit eligibil pe parcursul programului, veți fi adăugați pe aceste liste. Pentru a vă asigura că nu sunteți omis, vă puteți adresa Casei Teritoriale de Pensii – respectiv Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială – din județul de reședință. Verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), iar MIPE nu are autoritatea să adauge sau să elimine beneficiari din liste.

 

Am primit cardul, dar nu este încărcat

 

Sunt câteva situații în care, din motive tehnice, confirmarea distribuirii cardului către fiecare beneficiar se efectuează cu întârziere. MIPE nu poate efectua plata până nu primește această confirmare de la C.N. Poșta Română. Dacă aveți card și nu este încărcat, sunați la 031.9268.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0961
Diferența 0.0032
Zi precendentă 5.0929
USD
Azi 4.3532
Diferența 0.0090
Zi precendentă 4.3442
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0961 RON
USD flag1 USD = 4.3532 RON
GBP flag1 GBP = 5.8358 RON
CHF flag1 CHF = 5.4947 RON
AUD flag1 AUD = 2.9368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1460 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4364 RON
SEK flag1 SEK = 0.4768 RON
XAU flag1 XAU = 680.9127 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384365.95RON
1 ETH = 12733.07RON
1 LTC = 292.36RON
1 XRP = 8.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26310.95-1.14%
BET-BK5254.59-1.12%
BET-EF1426.74-0.96%
BET-FI100610.25-0.51%
BET-NG1930.87-1.47%
BET-TR61613.83-1.14%
BET-TRN59517.43-1.14%
BET-XT2274.64-1.12%
BET-XT-TR5207.03-1.12%
BET-XT-TRN5043.53-1.12%
BETAeRO958.82-0.55%
BETPlus3820.72-1.10%
RTL59282.35-1.16%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel