Voodoo cumpără BeReal pentru 500 de milioane de euro

Simona Haiduc |
Data publicării:
Privind la telefon / FOTO: Freepik
Privind la telefon / FOTO: Freepik

Editorul francez de jocuri mobile pune mâna pe pepita tricoloră a sectorului, care a atras tineri.

BeReal, rețeaua de socializare made in France își schimbă proprietarul. Aplicația, foarte populară în rândul tinerilor, care se mândrește cu 40 de milioane de utilizatori activi în întreaga lume, a fost cumpărată pentru 500 de milioane de euro de o altă companie franceză, Voodoo, unul dintre liderii pieței de publicare a aplicațiilor și a jocurilor mobile.

Nu își schimbă cetățenia

La patru ani de la crearea sa la Paris de către Alexis Barreyat și Kevin Perreau, BeReal nu își schimbă și cetățenia, în condițiile în care majoritatea rețelelor de socializare aparțin unor grupuri americane (Facebook, Instagram, SnapChat...) sau chineze (TikTok). În Franța, a doua piață ca mărime după Statele Unite, unde 13% dintre adolescenți folosesc aplicația, numărul de vizitatori unici lunari a crescut într-un an de la 2,8 milioane la 4,6 milioane, potrivit Médiamétrie.

Cea mai mare operațiune

Cu această achiziție, Voodoo - care are peste 7 miliarde de descărcări în întreaga lume și peste 150 de milioane de utilizatori activi - realizează cea mai mare operațiune din istoria sa. Campioană la publicarea jocurilor „hyper casual” (jocuri cu o durată mai mică de 5 minute și foarte simplu de manevrat), o piață care era cândva profitabilă dar acum se află în dificultate, compania franceză își continuă diversificarea. Deține în special rețeaua de socializare Wizz.

Un nou capitol

Prin achiziționarea BeReal, Voodoo intenționează să deschidă un „nou capitol” în istoria rețelei de socializare. Și vrea să îi permită „să-și realizeze pe deplin potențialul ca platformă socială de nouă generație”. Folosind platforma și expertiza Voodoo, BeReal are acum oportunitatea de a continua să inoveze în jurul noilor funcții și să-și stimuleze creșterea prin marketing organic și plătit pe toate piețele sale.”

Doi ani mai târziu

BeReal, care are astăzi 70 de angajați, a devenit cunoscută în 2019 prin conceptul său original: o dată pe zi, la un moment diferit, utilizatorii primesc o notificare. Apoi au două minute pentru a trimite o fotografie a momentului făcută cu camerele smartphone-ului. Fără ele, utilizatorii nu pot accesa imaginile postate de contactele lor. Doi ani mai târziu, rețeaua de socializare devenise aplicația numărul 1 în categoria „rețele sociale” a App Store și a fost votată „Aplicația anului” pentru iPhone de către App Store Awards. Dar după o creștere foarte puternică, în special în Statele Unite, expansiunea BeReal s-a stabilizat. Unii utilizatori se plâng că experiența a devenit monotonă.

Relansarea magiei

Pentru a relansa magia și a câștiga noi utilizatori, aplicația a fost îmbogățită: BeReal a înrolat mărci și celebrități în căutarea autenticității. Acum este posibil să pășească în culisele echipei de baseball al PSG sau al Boston RedSox, al cântăreților Joe Jonas (Jonas Brothers) și Dixie D'Amelio, al brandurilor de cosmetice la modă Glossier și MAC Cosmetics, producătorilor de echipamente Adidas și Puma sau jocuri video PlayStation. Dar această nouă funcție nu a avut încă efectul dorit asupra numărului de utilizatori. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0829
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0844
USD
Azi 4.3643
Diferența 0.0052
Zi precendentă 4.3591
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0829 RON
USD flag1 USD = 4.3643 RON
GBP flag1 GBP = 5.7688 RON
CHF flag1 CHF = 5.4817 RON
AUD flag1 AUD = 2.8811 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1320 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4366 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 564.8733 RON
Monede Crypto
1 BTC = 481812.57RON
1 ETH = 17087.24RON
1 LTC = 430.63RON
1 XRP = 11.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22610.69-1.06%
BET-BK4356.33-0.88%
BET-EF1237.41-1.14%
BET-FI80908.21-1.13%
BET-NG1705.19-1.25%
BET-TR52481.47-1.06%
BET-TRN50741.44-1.06%
BET-XT1944.39-1.10%
BET-XT-TR4420.24-1.10%
BET-XT-TRN4284.50-1.10%
BETAeRO954.360.09%
BETPlus3293.12-1.02%
RTL50723.13-1.11%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel