Von der Leyen: Grupul Gazprom nu a reuşit să răspundă cererii de gaz sporite din partea UE

ursula-von-der-leyen_50514300
Ursula von der Leyen / Foto: Arhivă
Grupul energetic rus Gazprom nu a reuşit până acum să răspundă unei cereri de gaz sporite din partea Uniunii Europene, a susţinut miercuri, la Strasbourg, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit dpa.

Deşi Gazprom şi-a onorat contractele pe termen lung încheiate cu noi, el nu a răspuns la cererea sporită aşa cum a făcut în anii precedenţi, a declarat Von der Leyen în faţa membrilor Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Întreaga lume a fost afectată de creşterea preţurilor energiei, dar a existat ceva specific în situaţia din Europa, a subliniat şefa executivului comunitar.

Pandemie. Prefectura Capitalei cere controale severe

Critici ai Gazprom bănuiesc că acest grup industrial încearcă să forţeze o deschidere rapidă a proiectului controversat Nord Stream 2, despre care Rusia susţine că va soluţiona problemele de aprovizionare, dar care încă aşteaptă aprobarea autorităţilor de reglementare din Germania.

Creşterea preţurilor energiei se va afla pe agenda Summitului UE care va fi găzduit joi şi vineri de Bruxelles.

Uniunea Europeană a importat 90% din gazul pe care îl consumă, fapt care face vulnerabil blocul comunitar, a subliniat Ursula von der Leyen, care a adăugat că situaţia poate fi ameliorată prin diversificarea mai mare a surselor de energie şi prin accelerarea tranziţiei către energia nepoluantă. 

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close