Viktor Orban este categoric: Un acord cu UE este ”foarte improbabil”

Mara Ivan |
Data publicării:
Premierul Ungariei merge cât de departe poate
Premierul Ungariei merge cât de departe poate

Ţară fără acces la mare, Ungaria rămâne dependentă de petrolul livrat de Rusia prin oleoductul Drujba.

Prim-ministrul ungar Viktor Orban, care blochează adoptarea unui embargou al Uniunii Europene asupra petrolului din Rusia, a apreciat ca 'foarte improbabil' un acord pe această temă în zilele următoare, transmite AFP. Într-o scrisoare trimisă luni preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, liderul ungar mai afirmă că ar fi 'contraproductiv' să se ia în discuţie acest al şaselea pachet de sancţiuni la summitul UE din 30 şi 31 mai 'în absenţa unui consens'.

Ungaria, aflată în prezent în discuţii cu Comisia Europeană, 'nu este în poziţia de a accepta al şaselea pachet de sancţiuni atât timp cât negocierile nu vor fi ajuns la rezolvarea tuturor problemelor în suspensie', a scris Orban, subliniind că 'soluţiile trebuie să preceadă sancţiunile'.'Dată fiind gravitatea problemelor încă deschise, este foarte improbabil ca o soluţie completă să poată fi găsită înaintea summitului extraordinar' al UE, apreciază Orban.

'Sunt convins că a discuta despre sancţiuni la nivelul liderilor în absenţa unui consens ar fi contraproductiv. Aceasta nu ar face decât să evidenţieze diviziunile noastre interne, fără a oferi o şansă realistă de rezolvare a divergenţelor', adaugă liderul ungar, propunând ca 'această chestiune să nu fie examinată' la summit.

'Păstrarea unităţii Uniunii Europene trebuie să rămână prioritatea noastră', concluzionează Orban în scrisoare.

Ţară fără acces la mare, Ungaria rămâne dependentă de petrolul livrat de Rusia prin oleoductul Drujba. În acest context, Orban subliniază că embargoul propus 'ar cauza imediat serioase perturbări de aprovizionare în Ungaria' şi ar duce la creşterea preţurilor cu 'circa 55-60%'.

Citește și Fără petrol rusesc. Ungaria a reviziuit calculele inițiale și a anunțat cât o costă

El mai arată că ţara sa rămâne 'puternic dependentă de importurile de energie din Rusia', chiar dacă 'partea Rusiei în importurile de petrol a trecut de la peste 90% în 2010 la 64% în 2021'. Şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, estimase săptămâna trecută la '15-18 miliarde de euro' costul opririi achiziţiilor de petrol din Rusia, explicându-şi astfel cererea de exceptare a aprovizionărilor prin oleoduct de la proiectul de embargou petrolier al UE.

Budapesta consideră insuficientă propunerea de acordare a unei derogări de doi ani oferită Ungariei, Slovaciei şi Cehiei pentru a pune în aplicare embargoul petrolier. Ungaria a cerut o exceptare de cel puţin patru ani şi finanţări europene de aproape 800 milioane de euro pentru a-şi adapta rafinăriile şi a majora capacitatea oleductului Adrian care vine din Croaţia.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi la CNN că speră că un acord privind embargoul petrolier este o chestiune de 'zile'. 'Ceea ce încercăm să facem este să găsim soluţii pentru unul sau două state care sunt enclave, care nu pot aşadar să primească petrol pe mare şi care au nevoie de alternative în materie de oleoducte şi de rafinării', a explicat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0538
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0522
USD
Azi 4.3571
Diferența 0.0070
Zi precendentă 4.3501
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0538 RON
USD flag1 USD = 4.3571 RON
GBP flag1 GBP = 5.9296 RON
CHF flag1 CHF = 5.3999 RON
AUD flag1 AUD = 2.8299 RON
DKK flag1 DKK = 0.6774 RON
CAD flag1 CAD = 3.1735 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4297 RON
SEK flag1 SEK = 0.4572 RON
XAU flag1 XAU = 465.6019 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470351.38RON
1 ETH = 10827.70RON
1 LTC = 371.22RON
1 XRP = 9.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18509.56-0.53%
BET-BK3489.42-0.18%
BET-EF1007.69-0.64%
BET-FI60824.03-0.27%
BET-NG1339.30-0.45%
BET-TR42731.17-0.54%
BET-TRN41337.26-0.54%
BET-XT1578.30-0.48%
BET-XT-TR3567.75-0.48%
BET-XT-TRN3460.17-0.48%
BETAeRO863.43-0.56%
BETPlus2718.02-0.51%
RTL41125.35-0.56%

Opinii

Oameni pe strada

Harta sărăciei și a bogăției în Europa: Ce loc ocupă România - Analiză

Luxemburg și Irlanda se află în fruntea...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump și Elon Musk

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel