Viktor Orban, apel către Comisia Europeană: Deblocați banii!

Delia Gheață |
Data publicării:

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a trimis o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În scrisoarea trimisă încă din 18 martie, premierul ungar Viktor Orban a cerut Comisiei Europene să-i deblocheze fondurile ce revin Ungariei în cadrul planului european de redresare post-pandemie, inclusiv partea de împrumuturi pe care până în prezent nu intenţiona să o acceseze, precizând că intenționează să folosească o parte din aceste fonduri pentru activităţi umanitare, apărare, controlul graniţelor şi alte acţiuni legate de gestionarea crizei umanitare după invazia rusă în Ucraina.

Ungaria a primit până în prezent peste 450.000 de refugiaţi din Ucraina şi ''responsabilitatea comună'' a statelor UE este esenţială în gestionarea acestei crize, remarcă premierul ungar în scrisoarea sa. ''În acest scop, Ungaria nu cere decât un acces imediat şi efectiv la fondurile europene care îi sunt alocate şi să le poată folosi în mod flexibil pentru destinaţiile cele mai adecvate în gestionarea crizei'', subliniază Viktor Orban, care la alegerile legislative din 3 aprilie se va confrunta cu un front unit al opoziţiei.

Premierul ungar precizează că în final guvernul său a decis să solicite şi partea de împrumuturi din PNRR, circa 9 miliarde de euro, după ce hotărâse să acceseze numai componenta de granturi din planul european de redresare post-pandemie.

Citește și Război în Ucraina. "Pe masa NATO se află propuneri PERICULOASE", spune Viktor Orban

Ajutor pentru o frabrică

Merită precizat că Executivul european a aprobat măsurile Ungariei de a acorda un ajutor de 209 de milioane de euro grupului sud-coreean SK Innovation Co pentru fabrica sa de baterii destinate automobilelor electrice, a treia în această ţară, transmite Reuters.

Proiectul va ajuta la crearea de locuri de muncă şi la dezvoltarea regiunii, fără a distorsiona concurenţa, a precizat Executivul comunitar.

La această fabrică vor fi produse baterii litiu-ion şi module de baterii pentru vehiculele electrice. SK Innovation livrează baterii pentru maşinile electrice produse de Volkswagen, Ford Motor, Hyundai Motor şi alte companii auto. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0903
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0927
USD
Azi 4.3905
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3905
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0903 RON
USD flag1 USD = 4.3905 RON
GBP flag1 GBP = 5.8560 RON
CHF flag1 CHF = 5.4664 RON
AUD flag1 AUD = 2.8641 RON
DKK flag1 DKK = 0.6817 RON
CAD flag1 CAD = 3.1360 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4360 RON
SEK flag1 SEK = 0.4617 RON
XAU flag1 XAU = 575.7083 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503807.72RON
1 ETH = 18501.74RON
1 LTC = 437.78RON
1 XRP = 11.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21644.870.07%
BET-BK4203.20-0.07%
BET-EF1177.720.20%
BET-FI78889.970.74%
BET-NG1592.050.19%
BET-TR50239.870.07%
BET-TRN48574.170.07%
BET-XT1864.290.10%
BET-XT-TR4236.610.10%
BET-XT-TRN4106.640.10%
BETAeRO960.50-2.16%
BETPlus3160.660.04%
RTL48486.670.09%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel