Vești proaste pentru 2023. Adrian Negrescu: ”Să ne pregătim pentru asta”

DCBusiness Team |
Data publicării:
Toate creșterile salariale sau de pensii vor fi anulate de inflație
Toate creșterile salariale sau de pensii vor fi anulate de inflație

În timp ce, în Parlament, comisiile de resort dezbat proiectul de buget pe anul 2023, INS a anunțat că inflația a atins 16,8%. Analistul financiar Adrian Negrescu avertizează că valul de scumpiri va continua, din păcate, și anul viitor.  

”Accentuarea stării de sărăcie pentru majoritatea populației României, puterea de cumpărare scade de la o lună la alta, în timp ce inflația va continua să crească. Vârful va fi atins undeva în cursul acestei luni, odată cu o nouă creștere a prețurilor, care, cu siguranță, o vor lua razna”, a spus analistul la Antena3 CNN

”Toată lumea va miza pe dorința românilor de a pune cât mai multe lucruri pe masa de sărbători, de a cumpăra cadouri, iar comercianții vor scumpi produsele. Ceea ce este foarte grav din punctul meu de vedere este că cele mai mari scumpiri sunt la produsele alimentare de bază și la produsele energetice: gaze, curent electric. Sunt elementele care lovesc undeva la nivelul de patru milioane de români de la o lună la alta și fac ca viața lor să devină din ce în ce mai scumpă. 

În ceea ce privește anul 2023, prețurile vor continua să crească anul viitor, deși cu o rată mai temperată, adică nu vom mai vedea scumpiri de 15%-16%, ci de doar 10%, pentru că este un efect de bază și nimic altceva. Astfel încât viața noastră va deveni mai scumpă în 2023. Să ne pregătim pentru acest lucru”, a concluzionat analistul financiar Adrian Negrescu. 

Nu s-a făcut un lucru elementar

Comentând, în cadrul unei alte intervenții la postul de televiziune Antena3 CNN, creșterea prețurilor, Adrian Negrescu a declarat că ”este ca o știre la Radio Erevan. Nu cresc pensiile, pentru că, de fapt, ele scad. Pentru că statul ia din toți acești bani pe care românii îi primesc la pensie mai mulți bani decât anul trecut sau acum doi ani de zile. Din păcate, oamenii sunt puși în situația de a trăi din ce în ce mai rău, pentru că statul nu a reușit să facă un lucru elementar: să stopeze inflația. Unde mai ales? La energie, pentru că de acolo vin 60%, dacă nu chiar 70% din aceste creșteri de prețuri. Gazele, alături de energie, au condus la acest val incredibil de scumpiri, o premieră în ultimii 25 de ani. 

Atâta timp cât nu se vor lua măsuri concrete pentru a stăvili creșterea prețurilor la energie și, atenție, nu doar pentru persoanele nefavorabile, cu salarii foarte mici. Pentru economie, pentru firme, pentru că degeaba compensăm facturile la energie pentru persoanele fizice și firmele cresc prețurile până la cer, pentru că sunt nevoite din cauza facturilor pe care trebuie să le plătească”, a subliniat Adrian Negrescu. 

Produsele care s-au scumpit cel mai mult 

În ultimul an, inflaţia s-a dublat. Anul trecut, în luna noiembrie, inflaţia era de 7,8%. În acest an, însă, am asistat la scumpiri record la energie, gaze, carburnați și mâncare. 

În acest context, mulţi români au ales branduri mai ieftine sau de tip marcă proprie mai ales în ceea ce privește produsele de uz casnic (77%), gustările și dulciurile (71%), alimentele congelate (70%), lactatele și ouăle (67%) şi 30% dintre români au schimbat magazinul de la care își fac cumpărăturile.

Cum a evoluat rata inflaţiei într-un an: noiembrie 2022 - 16,8%, noiembrie 2021: 7,8%

Ce produse s-au scumpit cel mai mult într-un an, noiembrie 2021 - noiembrie 2022

- Zahăr: + 61,94%

- Cartofi: + 39,59%

- Ulei: + 40,66%

- Margarină: + 33,71%

- Făină: +33,87%

- Mălai: +31,38%

sursa: INS

Serviciile cele mai scumpe faţă de noiembrie 2021

- Gaze: +37,73%

- Energie electrică: +47,19% 

- Transport aerian: +23,78%

Citește și Inflația urcă vertiginos după ce alimentele s-au scumpit cu aproape 22%

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0030
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.3235
Diferența 0.0095
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3235 RON
GBP flag1 GBP = 5.8401 RON
CHF flag1 CHF = 5.4794 RON
AUD flag1 AUD = 2.8989 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1599 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4305 RON
SEK flag1 SEK = 0.4717 RON
XAU flag1 XAU = 620.0806 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380320.72RON
1 ETH = 12742.58RON
1 LTC = 339.20RON
1 XRP = 8.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24265.100.07%
BET-BK4799.230.06%
BET-EF1319.850.06%
BET-FI90901.72-0.52%
BET-NG1785.04-0.05%
BET-TR56822.940.07%
BET-TRN54889.530.07%
BET-XT2094.600.05%
BET-XT-TR4794.870.05%
BET-XT-TRN4644.320.05%
BETAeRO923.66-0.51%
BETPlus3526.790.06%
RTL54639.680.10%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel