Vaccinul Johnson & Johnson. Producție stopată într-o fabrică din SUA

DCBusiness Team |
Data publicării:
Urmau să fie fabricate 15 milioane de doze
Urmau să fie fabricate 15 milioane de doze

Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a cerut ca producţia de vaccinuri anti-COVID-19 Johnson & Johnson să fie stopată într-o fabrică în care ar fi fost obţinute 15 milioane de doze care prezentau deficienţe de fabricaţie, informează AFP.

Reprezentanţii grupului Johnson & Johnson, un gigant din industria farmaceutică, au declarat la sfârşitul lunii martie că au identificat într-o fabrică din Baltimore (statul Maryland), administrată de compania Emergent BioSolutions, un lot de doze de vaccinuri "care nu erau conforme cu standardele de calitate". Reprezentanţii grupului Johnson & Johnson nu au precizat cantitatea de doze care prezentau acea deficienţă de fabricaţie.

Cotidianul The New York Times a anunţat apoi că lotul vizat conţinea 15 milioane de doze. Compania Emergency BioSolutions a precizat într-un dosar transmis luni către Securities and Exchange Commission, o organizaţie federală americană care controlează pieţele financiare, că FDA a cerut pe 16 aprilie o pauză în producţia de vaccinuri realizate în fabrica din Baltimore, în aşteptarea unei inspecţii.

Reprezentanţii grupului Johnson & Johnson au declarat în luna martie că vor trimite experţi suplimentari la faţa locului pentru a supraveghea producţia de vaccinuri şi au dezvăluit că grupul prevede să livreze o cantitate de 24 de milioane de doze în luna aprilie.

Citește și Vaccinul COMESTIBIL! Se află deja în testare preclinică

Fabrica administrată de Emergent BioSolutions nu era, în acea perioadă, autorizată de agenţiile americane de reglementare pentru a produce "o substanţă medicamentoasă" pentru vaccinul Johnson & Johnson, au precizat reprezentanţii companiei farmaceutice. Însă presa americană a anunţat că autorităţile federale prevedeau ca acea fabrică să producă zeci de milioane de doze în viitorul apropiat.

Această pauză impusă în producţia vaccinului Johnson & Johnson reprezintă cea mai nouă dintre problemele cu care serul se confruntă în Statele Unite, unde autorităţile federale din domeniul sănătăţii au stopat temporar utilizarea sa după raportarea a şase cazuri de femei care au dezvoltat cheaguri sangvine asociate unui nivel scăzut de plachete, inclusiv un caz mortal, în primele două săptămâni după ce au fost inoculate cu vaccinul anti-COVID-19 Johnson & Johnson.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) urmează să se pronunţe marţi în legătură cu siguranţa vaccinului Johnson & Johnson. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0893
Diferența -0.0013
Zi precendentă 5.0906
USD
Azi 4.3849
Diferența -0.0187
Zi precendentă 4.4036
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0893 RON
USD flag1 USD = 4.3849 RON
GBP flag1 GBP = 5.7849 RON
CHF flag1 CHF = 5.4481 RON
AUD flag1 AUD = 2.8707 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1306 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4319 RON
SEK flag1 SEK = 0.4636 RON
XAU flag1 XAU = 590.0719 RON
Monede Crypto
1 BTC = 407749.40RON
1 ETH = 13393.02RON
1 LTC = 370.66RON
1 XRP = 9.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23017.830.77%
BET-BK4560.121.01%
BET-EF1256.160.65%
BET-FI90859.020.67%
BET-NG1706.410.68%
BET-TR53898.110.77%
BET-TRN52064.630.77%
BET-XT1998.720.74%
BET-XT-TR4574.890.74%
BET-XT-TRN4431.310.74%
BETAeRO925.660.50%
BETPlus3352.300.72%
RTL51838.840.80%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel