US Air Force a testat ceva fără EGAL în lume. Este NEXT Generation

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Un program secret
Un program secret

Aviația militară americană, US Air Force a testat, în cadrul programului Next Generation Air Dominance (NGAD) și în condiții de maximă securitate, au efectuat teste de zbor pentru avionul X, scrie Defence News. 

”Am construit deja și am ridicat în aer, în timp real, în prototip al avionului din generația a șasea. Și am bătut toate recordurile.

Suntem mai pregătiți ca niciodată să demarăm procesul de realizare a noilor avioane de luptă”, a declarat directorul US Air Force pentru achiziții, William Roper, citat de publicația menționată mai sus.

Programul NGAD este strict secret și, după toate probabilitățile, oficialul american a avut în vedere, după cum scrie Defence News, testarea în zbor a tehnologiei din generația a șase, posibil un aparat cu sau fără pilot. Oricum, un prototip. 

Citește și Noul BOMBARDIER al SUA. Este un COȘMAR, strigă rușii

În orice caz, Roper a precizat că o decizie favorabilă ar putea influența bugetul pentru anul financiar 2022, în condițiile în care producția noului aparat ar putea fi lansată ”destul de repede”.

Printre altele, publicația consideră că programul NGAD ar putea zdruncina industria americană de apărare, prin apariția unei noi companii aerospațiale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0934
Diferența 0.0020
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.2881
Diferența 0.0180
Zi precendentă 4.2701
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0934 RON
USD flag1 USD = 4.2881 RON
GBP flag1 GBP = 5.8488 RON
CHF flag1 CHF = 5.5824 RON
AUD flag1 AUD = 3.0539 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1605 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4518 RON
SEK flag1 SEK = 0.4824 RON
XAU flag1 XAU = 697.4647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294688.63RON
1 ETH = 8600.69RON
1 LTC = 230.16RON
1 XRP = 6.04RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28122.501.50%
BET-BK5641.791.02%
BET-EF1504.541.48%
BET-FI105726.16-0.69%
BET-NG1996.031.38%
BET-TR65855.961.50%
BET-TRN63615.231.50%
BET-XT2434.191.40%
BET-XT-TR5572.281.40%
BET-XT-TRN5397.321.40%
BETAeRO999.81-0.47%
BETPlus4076.341.46%
RTL63236.481.56%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Portul Constanța / FOTO: Constanța Port Facebook

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel